Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu: I-am spus lui Geoană să nu vină cu Voicu la Interne

Şeful statului a spus că avea de gând să refuze numirea lui Cătălin Voicu la şefia Ministerului de Interne, dacă asta ar fi fost propunerea PSD.

Traian Băsescu spune că i-a interzis lui Geoană să-l propună pe Voicu la Interne
Traian Băsescu spune că i-a interzis lui Geoană să-l propună pe Voicu la Interne

"Îl avertizasem pe Geoană să nu vină cu Voicu la Interne", a spus preşedintele Traian Băsescu, luni seară, la B1 Tv. Şeful statului a precizat că a avut această discuţie cu Geoană, subliniind că i-a transmis liderului PSD că nu îi va accepta jurământul lui Voicu.

"El (Voicu n.r.) nu a fost o ţintă pentru instituţiile statului.  (...) Înţelegeţi că acest efect Voicu, cu tot lanţul, a apărut dintr-o întâmplare, nu ăsta a fost obiectivul SRI, ei când au sesizat că au apărut elemente de corupţie, au trimis la DNA.(...) A fost un efect colateral al unei cu totul alte acţiuni a statului ", a declarat Băsescu.

Băsescu a vorbit şi despre "infecţia" de la Interne. "În procesul supravegherii şi a încercării de a curăţa ce se întâmpla acolo a apărut colateral, ca un caz de corupţie, şi cazul Voicu, care a mers însă la Parchet. Deci, obiectivul a fost cu totul altul. S-a început de la penetrarea de către oameni care utilizau un serviciu, penetrarea acestui serviciu cu oameni puşi şi aţi auzit, probabil, public, că ia uite, Blaga, răul ăsta, îi curăţă... Sigur că toată clientela aceea sau toţi oamenii unuia dintre cei învinuiţi, ai domnului Voicu sau cei suspectaţi au fost scoşi din funcţiile importante în care fuseseră puşi. Dar a fost o operaţiune de siguranţă naţională. Ce s-a întâmplat pe urmă, mergându-se în cazul Voicu, Căşuneanu, judecătorul Costiniu, Locic, au fost colaterale acţiunii principale. Statul a reacţionat pe o vulnerabilitate de siguranţă naţională. Nimeni nu se întreabă de ce doi miniştri au plecat. Mai ales, toată lumea uită de Dragnea, care a stat şapte zile ca ministru de Interne, după care a venit la mine, dându-mi explicaţia de ce îşi prezintă demisia. Aduceţi-vă aminte că au început nişte discuţii cu oameni care au arhive, au acces în arhive sau oameni care primeau informaţii de la Moş Crăciun. Structurile statului nu cred în Moş Crăciun. De la aceste întâmplări, de la demisiile celor doi, plus de la Moş Crăciun care aducea unui politician, în vogă la un moment dat, informaţii, au reacţionat structurile statului şi au pus sub supraveghere infecţia de la Interne. În acest proces de protejare a insitutuţiilor statului de către alte instituţii ale statului a apărut şi cazul Voicu, despre care eu am aflat de la televizor, pentru că nu-i treaba mea. Am ştiut despre intervenţia SRI în problema... ce se întâmplă la Interne", a spus preşedintele.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro