Laura Popescu, internată în Secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, a declarat, joi, că alături de buchetul de flori era ataşată o carte de vizită cu semnătura şefului statului, conform Mediafax.
Ele au fost primite în cursul zilei de miercuri, poliţista fiind astfel felicitată pentru intervenţia din noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când, împreună cu un coleg, fusese chemată să aplaneze un conflict între cinci indivizi în localitatea Poroiniţa.
Şi prefectul de Mehedinţi, Ion Mîţu, a mers, joi, la spital, oferindu-i poliţistei un buchet de flori şi o cutie de bomboane, aceasta urmând să îşi petreacă, vineri, ziua de naştere la spital.
În timpul intervenţiei din noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat a scos un cuţit şi a înjunghiat-o pe poliţistă în abdomen, aceasta fiind transportată la spital.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M