Aceasta este una din ţintele pe care şi le propune Guvernul, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale.
"Prioritară rămâne revederea sistemului de taxe şi aici nu aş vrea să se înţeleagă faptul că am putea să gândim la mărirea taxelor, nu. Urmează să vedem împreună cu experţii FMI şi ai Uniunii Europene sistemul actual de taxe şi diminuarea numărului de taxe în Codul Fiscal viitor. Sperăm ca această lucrare să fie încheiată până la sfârşitul anului", a declarat Traian Băsescu.
Pe lângă aceasta şi un control mai strict al cheltuielilor din sănătate, alte obiective prioritare sunt lupta contra evaziunii fiscale şi absorbţia fondurilor europene.
Pe de altă parte, preşedintele s-a referit şi la sectorul bancar, despre care a spus că este bine capitalizat, astfel că nu există riscuri în privinţa băncilor care funcţionează în România, adăugând însă că trebuie urmărite cu atenţie evoluţiile acestor bănci în raport cu băncile-mamă.
În opinia lui Băsescu, printre concluziile experţilor se numără cea că România "şi-a îmbunătăţit foarte mult credibilitatea", astfel că, în prezent, se finanţează mult mai ieftin.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M