"Ar fi incorect să spun că nu există niciun risc prin instalarea echipamentelor. Sigur că devenim o ţintă pentru cei care intenţionează astfel de lucruri împotriva unui stat NATO sau o ţintă prioritară, aş spune. Până la desecretizare, şi eu sper că în următoarea săptămână să se întâmple acest lucru, vă garantez că nu există niciun act adiţional secret la acordul care va fi public", a spus Băsescu.
Preşedintele a subliniat că sistemul care va fi instalat în România este unul antirachetă defensiv.
"Ambele ţări câştigă securitate. Sistemul care se amplasează în România este unul antirachetă defensiv, repet, defensiv, destinat să lovească rachete balistice care ar fi lansate împotriva României, a unor ţări din UE sau împotriva SUA. Faptul că acest acord defineşte oficial şi juridic parteneriatul strategic româno-american a avut ca efect parteneriatul strategic pentru secolul 21", a mai spus preşedintele.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M