Parada militară organizată în Capitală a durat aproape două ore şi s-a desfăşurat fără incidente. La eveniment au participat aproximativ 7.000 de persoane.
Potrivit MEDIAFAX, după încheierea paradei, preşedintele Băsescu a plecat de la tribuna oficială către maşina prezidenţială. El s-a urcat în maşină, însă, după câţiva metri, autoturismul a oprit, iar preşedintele a coborât şi s-a îndreptat spre mulţime.
Preşedintele Băsescu a dat mână cu zeci de persoane. Au fost, însă, şi oameni care i-au adresat reproşuri, dar şi unii care l-au huiduit.
După câteva minute, preşedintele a urcat în maşină, însă doar pentru a traversa Piaţa Arcului de Triumf şi coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii. El a a făcut o nouă baie de mulţime, după care s-a urcat în maşină şi a plecat.
Băsescu, baie de mulţime şi huiduieli la Arcul de Triumf, după încheierea paradei VIDEO
Preşedintele Traian Băsescu a făcut o baie de mulţime, joi, la Arcul de Triumf, după încheierea paradei militare de Ziua Naţională, la care a asistat. Şeful statului n-a fost primit, însă, cu braţele deschise de toată lumea. În mulţimea prezentă la paradă au fost mai multe persoane care l-au apostrofat şi huiduit. Nici Emil Boc n-a avut parte de o primire călduroasă la Alba Iulia. Acolo, zeci de persoane l-au huiduit pe premier.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M