Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a decis înfiinţarea unei Comisii prezidenţiale care are drept scop găsirea de soluţii pentru conservarea patrimoniului naţional.

Prezent la vernisajul expoziţiei de picturi murale recuperate de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti, şeful statului a precizat că marţi a luat decizia înfiinţării unei comisii care va trebui să pună diagnosticul şi să elaboreze o strategie pentru conservarea patrimoniului. El a adăugat că aştepta ziua de 18 aprilie - Ziua Internaţională a Patrimoniului Internaţional UNESCO - pentru a face publică iniţiativa luată ca răspuns la nevoia "ca această avere ce nu poate fi cuantificată nici în euro, nici în dolari pentru că e însăşi conştiinţa noastră naţională, să dobândească un regim de prioritate în ceea ce priveşte păstrarea şi transmiterea ei mai departe".

"Aşa-zisa operă de diminuare treptată a patrimoniului a ajuns la limita la care trebuie să zicem stop", a subliniat el. Şeful statului a mai accentuat că nimic nu justifică neglijarea rădăcinilor culturii şi spiritualităţii române "de dragul dezvoltării" sau tratarea acestor domenii ca fiind "o chestiune anexă a vieţii noastre de zi cu zi".