Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Băsescu amână remanierea până la toamnă

"Pentru 30.000 de oameni care sunt clientela voastră sacrificaţi nouă milioane de alegători". Aşa le-ar fi reproşat preşedintele Traian Băsescu celor de la PD-L, la întâlnirea de la Snagov, potrivit ziarului «Gandul ». Şeful statului le-a spus liderilor PDL că nu vrea remaniere până la toamnă, dar a cerut concedieri în ministere.

Băsescu amână remanierea
Băsescu amână remanierea / FOTO: Grup RC

La întrunirea de la Snagov au participat parlamentari şi eurodeputaţi din PDL, precum şi o parte din membrii Cabinetului Boc.

"Guvernul are termen până în septembrie, iar în funcţie de modul în care sunt aplicate reformele se poate discuta despre remaniere", au declarat, pentru NewsIn, surse participante la întâlnire. Potrivit aceloraşi surse, au fost critici "destul de numeroase" ale unor parlamentari la adresa membrilor Guvernului, iar decizia luată a fost ca aceştia să facă "o cerere serioasă" în acest sens, dar numai după scurgerea termenului de graţie, care ar urma să expire în septembrie.

Guvernul trebuie să desfiinţeze agenţiile care nu au corespondent în UE, au precizat surse participante la întâlnire, pentru Mediafax.

Aceleaşi surse au mai declarat că şi numărul consilierilor personali va fi limitat la doi şi că şeful statului ar fi spus că nu este momentul să fie comasate ministere. Argumentul lui Traian Băsescu a fost acela că un astfel de demers implică modificarea structurii Cabinetului şi deci un nou vot în Parlament, riscant având în vedere scorul strâns de la moţiunea de cenzură.

Conform surselor citate, preşedintele a mai invocat, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, şi posibilitatea excluderii din categoria celor de utilitate publică a unor ONG-uri care nu şi-au dovedit eficienţa.

Băsescu a mai spus că trei persoane marcante din partid ar trebui să dubleze actuala conducere, pentru a se face distincţie între formaţiunea democrat-liberală, liderul acesteia şi Guvern. În opinia şefului statului, aceste trei persoane nu trebuie să fie nici parlamentari, nici membri ai Guvernului şi nici să nu fie şefi în administraţia locală.

În plus, preşedintele Traian Băsescu le-a cerut parlamentarilor PDL să facă demersuri pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Legislativului astfel încât să fie adoptate Codurile juridice, Legea ANI şi Legea Educaţiei.

Codurile de procedură penală şi civilă s-au mai aflat în atenţia preşedintelui. Traian Băsescu a trimis în mai multe rânduri scrisori preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care a solicitat adoptarea Codurilor până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Şeful statului a invocat faptul că România se află încă sub mecanismul de cooperare şi verificare al Comisiei Europene. Termenul de depunere a rapoartelor pentru cele două acte normative a fost stabilit pe 18 iunie.

În ceea ce priveşte situaţia legea ANI, aceasta a fost declarată neconstituţională în luna aprilie. Noua Lege ANI se află în reexaminarea Parlamentului, la solicitarea Preşedinţiei. Legea urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, după ce a trecut de comisii. Senatul este Camera decizională.

Legea Educaţiei se află în dezbaterea Senatului, cameră decizională, însă termenul pentru finalizarea raportului a fost deja depăşit, fără ca membrii Comisiei de învăţământ să parcurgă nici jumătate dintre articole. În aceste condiţii, Comisia a solicitat prelungirea termenului de depunere a raportului cu încă o săptămână.

Băsescu ar fi cerut PD-L să găsească un candidat la Preşedinţie

Potrivit senatorului Radu F Alexandru, Traian Băsescu le-a spus liderilor PDL să caute soluţii pentru "era post Băsescu", deoarece, după încheierea actualului mandat, nu va mai candida pentru vreo funcţie şi este nevoie de  persoane care să ducă mai departe mesajele partidului.

"E timpul să vă dezlipiţi de mine, eu nu mai candidez. Căutaţi-vă alţi lideri, gândiţi-vă la era post-Băsescu şi chiar post-Boc (…) Faceţi din Biroul Permanent Naţional un for de dezbateri, nu o clacă. Am zis clacă, nu cloacă", le-ar fi spus şeful statului democrat-liberalilor.

Senatorul Alexandru a explicat că la întâlnirea de la Snagov s-a discutat îndelung despre situaţia organizaţiei PDL Bucureşti care are o conducere interimară de la data demisiei lui Vasile Blaga, fostul lider al PDL Bucureşti. Alexandru a negat că s-ar fi discutat posibilitatea ca Elena Udrea să prea conducerea acestei organizaţii.

Tripleta Blaga-Videanu-Berceanu a fost şi de data aceasta ţinta preşedintelui, mai scrie Gândul. "N-aţi fost în stare nici să găsiţi un lider la Bucureşti. Aţi vrut să păstraţi toţi câte o bucăţică din Bucureşti. Videanu a pierdut glorios Bucureştiul pentru că n-a ştiut să comunice ce-a făcut. Blaga a pierdut alegerile de asemenea glorios. Negoiţă e bun, dar nu se ştie dacă e...", le-ar mai fi reproşat Traian Băsescu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro