Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul întâlnirii de luni cu reprezentanţii societăţii civile, că votul uninominal este singurul care poate responsabiliza clasa politică.
Traian Băsescu a cerut Parlamentului să trateze cu prioritate solicitarea sa pentru organizarea unui referendum pentru votul uninominal, precizând că "are senzaţia că Parlamentul se situează deasupra legii şi a Constituţiei".
Reacţiile de pe sceana politică nu au întârziat să apară. În timp ce democraţii sunt de acord cu preşedintele, opoziţia critică declaraţiile făcute de acesta.
Mircea Geoană, preşedinte PSD: "Băsescu încearcă să abată atenţia de la propria suspendare şi este un motiv să facă campanie PD şi doreşte să preia o temă pe care a criticat-o recent la o întâlnire a tinerilor PD. Băsescu a spus că votul nu este bun pentru România".
Lucian Bolcaş, vicepreşedinte PRM: "Realitatea este că Traian Băsescu se situează în permanenţă şi deasupra legii şi deasupra Constituţiei. Taxez această această declaraţie ca pe o obrăznicie în raport cu demnitatea Parlamentului".
În privinţa votului uninominal, Băsescu a recunoscut că nu a fost unul dintre susţinătorii acestui sistem electoral. "În ultimii doi ani, însă, am realizat că trebuie făcut ceva în privinţa reformării clasei politice". Şeful statului a fost criticat că, pe când era liderul PD, nu a susţinut această procedură electorală, iar în calitate de şef al statului nu a inclus votul uninominal între priorităţile sale. "Nu văd în această soluţie (a votului uninominal - n.r.) soluţia cea mai bună, dar, oricum, pare mai bună ca votul pe listă", a spus Băsescu.
Băsescu: Am impresia că Parlamentul este deasupra legii
PUBLICAT
Duminică, 25 Februarie 2007 16:24
ACTUALIZAT
Duminică, 25 Februarie 2007 16:24
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL
27 Mai, 02:48








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M