"Acest Parlament a fost ales pe Constituţia existentă. Ce intenţionez eu, ca program, este ca în perioada imediat următoare să trimit pe circuit proiectul de revizuire a Constituţiei. Va trebui să trimitem la Consiliul Legislativ pentru un aviz, apoi la Curtea Constituţională", a declarat Traian Băsescu, precizând că proiectul reia decizia de Parlament unicameral", a spus Băsescu.
Preşedintele a mai declarat că referendumul de validare a noii Constituţii ar trebui să aibă loc concomitent cu alegerile locale.
"Ar fi corect ca referendumul pentru validarea Constituţiei să se organizeze o dată cu alegerile locale, în aşa fel încât pentru alegerile legislative, localele vor fi în iunie, iar legislativele în noiembrie-decembrie. Alegerile din noiembrie-decembrie 2012 să se desfăşoare după noua constituţie", a spus Băsescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M