Preşedintele Traian Băsescu lansează un nou atac la adresa Guvernului. El susţine că Executivul nu a vrut, nu a înţeles sau nu a putut să pună la punct o strategie energetică, iar consecinţele se simt acum. Şeful statului mai afirmă că nu ştie cine dispune de rezervele petroliere ale României şi nici cine este acţionarul majoritar al OMV-Petrom.

Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, Băsescu apreciază că în cazul Petrom avem de-a face cu un joc politic în care sunt foarte multe interese.

"Explicaţia acestei indiferenţe poate fi găsită fie în existenţa unor presiuni politice în favoarea unei clientele, fie în lipsa de viziune legată de nevoia unei strategii energetice pe termen lung. Aduceţi-vă aminte, în 2005, am vorbit de băieţii deştepţi, iar Guvernul nu a avut nicio reacţie. Poate să se supere toată lumea, dar trebuie să spun că, din acest punct de vedere, primul-ministru are un comportament greu de înţeles. Oare cât de mari sunt interesele care mână Guvernul la inacţiune!?", a declarat Traian Băsescu pentru Evenimentul Zilei.

Liberalii au reacţionat imediat la acuzaţiile preşedintelui. Liderii PNL spun că este ceva obişnuit ca şeful statului să critice Executivul.

"Pentru Traian Băsescu este o deprindere deja tradiţională. În legătură cu strategia energetică, şi noi socotim că în perioada următoare, Guvernul trebuie să facă o prezentare a acestei chestiuni de natură să înlăture orice fel de suspiciune sau de dojană cum că nu s-ar preocupa de aceste chestiuni", a spus Varujan Vosganian.

În schimb, democraţii îi dau dreptate preşedintelui Băsescu.

"Din moment ce există o dezbatere publică cu privire la impactul acestor pivatizări, înseamnă că într-adevar la nivel guvernamental lucrurile nu au fost duse până la capăt", este de părere Emil Boc.

Criticile preşedintelui la adresa Guvernului vin la câteva zile după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a întrunit într-o şedinţă specială, tocmai pentru a discuta despre securitatea energetică a României.