Preşedintele României, Traian Băsescu, a dat, miercuri, verdictul în conflictul iscat în legătură cu legea pensiilor: el a promulgat legea, dar nu fără a fi îngrijorat de fundamentarea financiară a acesteia. Preşedintele a subliniat că a fost dezamăgit de "răspunsul dilentantist" pe care i l-a oferit Guvernul în legătură cu fundamentarea legii, materialul pus la dispoziţie fiind semnat "de doi incompetenţi".
"Aşa cum am promis, am promulgat legea pensiilor şi mâine (joi-n.r.) ar trebui să fie publicată în Monitorul Oficial", a declarat preşedintele, de la Palatul Cotroceni. Motivele sale au fost următoarele: toate partidele parlamentare au votat această lege, ceea ce înseamnă că asupra sa există un consens şi faptul că de la 1 septembrie această creştere era prevăzută în buget.
Băsescu a avut de făcut un comentariu şi în legătură cu scrisoarea Guvernului pentru fundamentarea legii: "Deşi m-am adresat premierului, scrisoarea este semnată de doi miniştri incompetenţi". Mai mult, preşedintele consideră că răspunsul din scrisoare a fost încărcat de deziderate politice.
Preşedintele a declarat că numeroase aspecte financiare ale legii îi provoacă griji, menţionând că deficitul bugetar cumulat în perioada 2008-2013 va ajunge la 30 de miliarde de euro. Preşedintele a subliniat că acest deficit va deveni un deficit structural, care are nevoie de măsuri structurale pentru a fi dimimnuat. "Guvernul trebuie să treacă la reducerea cheltuielilor publice", consideră Băsescu, "pentru ca legea pensiilor să nu afecteze dezvoltarea ţării".
"80% din creşterea de pensii se concentrează pe 20% dintre pensionarii cu pensii mari, iar 20% din creştere va avea un efect pentru 80% dintre pensionari, cei cu pensii mai mici. Acest lucru arată că pe fond, problema pensiilor nu este rezolvată", a mai spus Băsescu.
"Sunt doar păreri, parlamentul este suveran. M-a dezamăgit profund răspunsul diletantist pe care l-am primit de la Guvern, ceea ce poate dovedeşte şi lipsa lor de responsabilitate", a conchis Băsescu.
După declaraţia preşedintelui, şi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Valariu Turcan, a făcut un comentariu: "Demagogia domnului Vosganian este îngrijorătoare şi riscă să devină o ameninţare pentru finanţele publice".
Băsescu a promulgat legea pensiilor, dar consideră "diletantistă" fundamentarea oferită de Guvern
PUBLICAT
Miercuri, 18 Iulie 2007 15:53
ACTUALIZAT
Miercuri, 18 Iulie 2007 15:53
SURSA
REALITATEA.NET








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M