Şeful statului le-a mulţumit acestora pentru devotamentul lor şi pentru rolul foarte important pe care l-au avut în diferite momente ale parcursului social şi politic al României. "Vă mulţumesc pentru activitatea dumneavoastră, pentru devotamentul dumneavoastră şi pentru ştiinţa de a substitui măsurile nesăbuite luate de unele guverne", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a completat că BNR a făcut pentru români, mai mult decât toată clasa politică. "Dacă astăzi suntem într-un proces de restabilire macroeconomică, se datorează acţiunilor BNR, acţiuni care au venit la momentul potrivit", a adăugat şeful statului.
Băsescu a conchis că dacă "România va intra în zona euro, BNR va avea un rol foarte important".
Consiliul de administraţie al BNR este alcătuit din nouă membri numiţi de Parlamentul României, pe o perioadă de cinci ani. Preşedintele Consiliului de Administraţie este Guvernatorul Băncii Naţionale a României.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M