Foto: NewsIn
"Perspectiva imediată, alegerile legislative, va găsi două partide cu structuri teritoriale foarte puternice şi un al treilea care va avea rolul de mediere, dacă PD-L nu va obţine 50 de procente. Dar dacă a obţinut 31% pe structuri teritoriale foarte slabe în 2004, am sentimentul că ar putea obţine o victorie politică foarte mare la alegeri. (...) În cazul în care nu va exista un partid cu 50%, putem imagina şi o guvernare puternică minoritară, un partid care prin redistribuire ar atinge peste 40 de procente în Parlament. Ar putea reprezenta o soluţie de guvernare puternică. Avem acum o guvernare cu 20%, darămite una cu 40 şi ceva de procente prin redistribuire. Nu m-ar îngrijora neapărat sau nu prefigurez, în momentul de faţă, o soluţie a alianţelor", a declarat şeful statului la postul de televiziune Tele M, informează corespondentul NewsIn.

Traian Băsescu a adăugat că rezultatele primului tur al alegerilor locale arată o aşezare a scenei politice, ţara fiind împărţită între două mari partide: PD-L şi PSD.

"Am văzut tot felul de aprecieri a primului tur. Eu cred că sunt bune şi reflectă o aşezare a vieţii politicii româneşti. Ca observator al vieţii politice româneşti, vă spun că este pentru prima dată când două partide au o puternică structură teritorială, în condiţiile în care, până acum, PSD avea monopolul structurilor în administraţia locală. În momentul de faţă, ţara a fost împărţită între două mari partide, PD-L şi PSD, cu un uşor avantaj, din punctul de vedere al voturilor, pentru PD-L, dar mai este competiţia turului II pentru marile oraşe", a mai spus şeful statului.

Preşedintele ţării a acordat interviul postului TV duminică, cu ocazia unei vizite la Iaşi, Tele M difuzând înregistrarea miercuri seară.