Fondul de ajutorare pentru populaţie prin care OMV-Petrom va contribui la diminuarea efectelor sociale negative ale creşterii preţurilor la gazele naturale este o contribuţie voluntară, a declarat, ieri, preşedintele României, Traian Băsescu.
"Orice societate petrolieră are momente când datorită conjucturii pieţei are profituri foarte mari. În acest moment, există două alternative: ori compania spune că vrea să aibă o contribuţie la un fond social pentru că nu poate vinde sub preţul pieţei (....), ori statul poate introduce o lege pentru excedentul de profit care să vizeze obligaţia întoarcerii unui părţi din profit pentru subvenţionare", a precizat în cadrul conferinţei "Energy in Central and Easterm Europe", Traian Băsescu.
Băsescu a adăugat că banii din fondul de ajutoare pentru populaţie trebuie să se îndrepte spre cei al căror buget de familie a fost cu adevărat afectat. Şeful de stat a explicat că acest fond nu trebuie să fie o structură fiscală, ci un mecanism extrem de simplu.
De asemenea, Băsescu propune iniţierea unor discuţii privind realizarea unui sistem energetic, în parteneriat cu OMV, care ar putea porni din centrul Europei. "În parteneriat cu OMV, s-ar putea imagina pornirea într-un proiect de realizare a unui sistem energetic dintre Europa Centrală către mai departe, respectiv România-Austria. Nu s-a discutat despre asta acum, dar trebuie să vedem în ce măsură este fezabil", a mai spus Băsescu.
Potrivit şefului statului, acest proiect s-ar putea realiza mai ales în condiţiile în care OMV şi-a manifestat intenţia să îşi extindă activitatea în ţările vecine cu România, aşa că ar putea exista un astfel de nucleu, cu condiţia să nu contravină ideii de solidaritate europeană. În opinia sa, acest concept ar merita analizat ţinându-se cont că OMV este acţionar majoritar al Petrom.
Contractul prin care grupul austriac OMV a devenit acţionar majoritar la Petrom va fi supus, miercuri, analizei în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Aboneaza-te la newsletter:
Băsescu: Contribuţia OMV la un Fond de ajutorare socială va fi voluntară
Marti, 21 Noiembrie 2006 18:41
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Băsescu anunţă încetinirea privatizării din sectorul energetic
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 11:08 - CSAT va lua în discuţie privatizarea Petrom
Sambata, 18 Noiembrie 2006 13:39 - Premierul vrea să îngheţe preţul gazelor
Luni, 20 Noiembrie 2006 13:05 - Privatizarea Petrom, sub lupa CSAT
Luni, 20 Noiembrie 2006 14:43 - CSAT cere să fie făcute publice contractele de privatizare din energie
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 06:27 - Tăriceanu se operează în Franţa
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 08:33 - Băsescu: "Ce, mă, ţi-e frică că facem CSAT pentru tine?"
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 10:16 - Dorin Mucea, audiat la Parchetul General
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 15:04 - Băsescu acuză, liberalii se apără
Luni, 27 Noiembrie 2006 18:02 - OMV şi-a dat acordul pentru publicarea contractului Petrom
Marti, 28 Noiembrie 2006 16:58
Comentariile cititorilor
4. francine
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 19:19
| Raspunde la comentariu
3. VIOREL GHEORGHE
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 17:07
2. Pepsi
Miercuri, 22 Noiembrie 2006 09:40


1. Meda Moldovan
Marti, 21 Noiembrie 2006 22:10
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Crin Antonescu îi cere lui Tăriceanu să nu-i prelungească mandatul lui Morar, PSD ameninţă cu moţiunea
Joi, 24 Iulie 2008 21:01Liberalul Crin Antonescu susţine că prelungirea mandatului lui Daniel Morar în fruntea DNA ar fi o lovitură de imagine dată sieşi de guvernul Tăriceanu, iar deputatul PSD Victor Ponta susţine că PSD ar putea depune o moţiune,...
Jumătate din administraţiile locale din Olt sunt ameninţate cu blocarea conturilor
Joi, 24 Iulie 2008 17:57Subprefectul de Olt, Virgil Panduru, i-a ameninţat, miercuri, pe primarii din judeţ care nu şi-au achitat factura pentru cheltuielile făcute cu desfăşurarea alegerilor locale, că le va bloca conturile, informează corespondentul...
Mai multe liste cu candidaţi pentru alegerile parlamentare au fost definitivate
Joi, 24 Iulie 2008 17:27Democrat liberalii maramureşeni au întocmit lista cu candidaţii propuşi pentru alegerile parlamentare iar membrii biroului Executiv al PSD Gorj au ales miercuri seară, prin vot secret, candidaţii la alegerile parlamentare.
Mai mulţi consilieri locali şi membri PD-L din Eforie au intrat în greva foamei
Joi, 24 Iulie 2008 16:04Mai mulţi consilieri locali şi membrii PD-L din Eforie au intrat, astăzi, în greva foamei, cerând prefectului judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, suspendarea hotărârilor luate în ultima şedinţă a Consiliului Local...
Adrian Năstase va candida la Prahova, într-un colegiu ce include şi oraşul Mizil
Joi, 24 Iulie 2008 15:46Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, şi-a depus astăzi dosarul de candidatură pentru alegerile parlamentare la fililala Prahova, a declarat pentru NewsIn liderul organizaţiei, Marian Săniuţă.
Cele mai CITITE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (2380)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (1480)
- Corneliu Vadim Tudor: Votul uninominal este o imensă prostie (967)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (859)
- Miniştrii Guvernului Tăriceanu vor candida la alegerile parlamentare (738)
Cele mai VOTATE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (3.08/5)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (3.04/5)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (0.32/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini (63)
- C. V. Tudor: Baroana Emma Nicholson a primit şpagă 1 milion de dolari pentru Raportul de ţară din 2001 (41)
- Corneliu Vadim Tudor: Votul uninominal este o imensă prostie (20)
- Miniştrii Guvernului Tăriceanu vor candida la alegerile parlamentare (12)
- Doi ziarişti vor candida la alegerile parlamentare pentru PD-L (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Astazi, ora 00:09Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Corina Creţu: Vacanţă
- Cristian Teodorescu: Politicianul român pur sânge faţă cu Voinescu şi Avramescu
- Handbal: România a învins Franţa cu 23-22
- Cătălin Tolontan: Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: "Florea? Ceva e putred!"
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
- Ovidiu Ioaniţoaia: Vinovăţie generală
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







