România are, în sfârşit, un candidat oficial pentru funcţia de comisar european. Leonard Orban va ocupa postul de comisar european pentru multilingvism. Anunţul a fost făcut luni seară de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.
"Este o mare plăcere pentru mine să confirm acceptarea comisarului desemnat de România, domnul Leonard Orban. Sunt foarte încrezător că, datorită calităţilor sale politice şi profesionale, va aduce o contribuţie reală pentru Comisia Europeană. Am decis să îi oferim portofoliul de multilingvism. Acum, în Europa Unită, pluralitatea lingvistică şi culturală este din ce în ce mai importantă", a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.
"Sunt onorat de încrederea care mi-a fost acordată de autorităţile române prin această nominalizare la funcţia de comisar european. De asemenea, sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele Barroso, prin faptul că a acceptat această nominalizare. Voi face tot ce este posibil ca să am o prestaţie cât mai bună", a spus Leonard Orban, comisar european din partea României.
Portofoliul pentru Orban a fost creat prin preluarea unor atribuţii de la Jan Figel, comisarul european pentru educaţie, cultură şi multilingvism în cadrul Comisiei Europene.
În prerogativele acestui portofoliu intră "păstrarea şi susţinerea diversităţii culturale europene, prin cooperare culturală şi promovarea diversităţii linvgstice şi a învăţării limbilor străine". Mai concret, Orban ar urma să coordoneze şi domenii cărora li s-au alocat sume consistente din bugetul Uniunii: traducerile şi interpretarea din instituţiile europene.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu are încredere că Leonard Orban va face faţă audierilor din Parlamentul European, pentru că este un european convins şi unul dintre înalţii funcţionari care au contribuit la aderarea României la Uniunea Europeană. Într-o declaraţie de presă, şeful Guvernului a explicat că prima nominalizare la funcţia de comisar european nu a afectat imaginea României în cadrul UE.
Noii comisari europeni din partea României şi Bulgariei vor fi confirmaţi, prin vot de Parlamentul European, într-o şedinţă solemnă din 4 ianuarie 2007.
Foto NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Barroso l-a anunţat oficial pe comisarul Leonard Orban
Luni, 30 Octombrie 2006 14:27
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Leonard Orban, profilul unui comisar european
Luni, 30 Octombrie 2006 06:18 - Anca Boagiu salută nominalizarea lui Leonard Orban pentru funcţia de comisar european
Luni, 30 Octombrie 2006 11:57 - Vosganian s-a adresat public preşedintelui Băsescu
Luni, 30 Octombrie 2006 12:44 - Partidul Democrat nu obiectează la nominalizarea lui Leonard Orban
Luni, 30 Octombrie 2006 12:54 - Reuters: Comisarul român ar putea primi portofoliul uniunii vamale
Luni, 30 Octombrie 2006 15:07 - Parlamentarii Europeni cred în Leonard Orban
Luni, 30 Octombrie 2006 15:26 - PSD: Orban a obţinut un portofoliu modest
Luni, 30 Octombrie 2006 19:03 - Atribuţiile lui Leonard Orban vizează utilizarea limbilor străine în UE
Marti, 31 Octombrie 2006 09:08 - Leonard Orban, discret în comentarii
Marti, 31 Octombrie 2006 18:30 - Comisia Europeană apără portofoliul lui Orban
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 08:27
Comentariile cititorilor
9. jorj-Ioan Georgescu
Marti, 31 Octombrie 2006 08:11
| Raspunde la comentariu
8. CRS
Marti, 31 Octombrie 2006 01:38
7. liviu marinescu
Luni, 30 Octombrie 2006 22:24


6. Radu GRIGORE
Luni, 30 Octombrie 2006 19:51
5. maria_c
Luni, 30 Octombrie 2006 18:59
4. Dan_1
Luni, 30 Octombrie 2006 18:16
3. Robert
Luni, 30 Octombrie 2006 17:55
2. cristina
Luni, 30 Octombrie 2006 17:35
1. I.C.BRATIANU
Luni, 30 Octombrie 2006 15:43
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Daniela Buruiană: România se aşează pe un butoi de pulbere
Astazi, ora 05:36Invitată în emisiunea Realitatea zilei de vineri deputatul independent Daniela Buruiană a afirmat că toate promisiunile şi cererile de creşteri salariale din ultima perioadă crează premisele ca "România să se aşeze pe un butoi...
Băsescu şi Văcăroiu au discutat joi despre legea Curţii de Conturi
Astazi, ora 05:34Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu au avut o discuţie, în cursul zilei de joi, despre Legea Curţii de Conturi, act normativ pe care şeful statului l-a atacat astăzi la Curtea...
Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
Astazi, ora 09:58Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat vineri seară, la Târgu-Mureş, la lansarea candidaţilor Uniunii în campania electorală, că, dacă copiii maghiari trebuie să înveţe româneşte, atunci şi cei români din zonele...
Geoană consideră că întâlnirea cu sindicatele arată ipocrizia Guvernului
Astazi, ora 05:32Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Craiova, că întâlnirea dintre premierul Tăriceanu şi sindicate este un "demers tardiv şi ipocrit" şi reprezintă altceva decât o încercare disperată a Guvernului de a-şi...
Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ
Vineri, 10 Octombrie 2008 20:08"Am 34 de ani şi sunt născută în Buzău (şi nu în Pleşcoi, aşa cum se încăpăţânează unii să susţină)", aşa îşi începe Elena Udrea descrierea personală. În pragul campaniei electorale, secretarul executiv al PD-L ...
Cele mai CITITE din Politică
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii (5755)
- Berlusconi i-a recomandat lui Predoiu să îşi schimbe cravata. VEZI VIDEO (4014)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (3821)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (3399)
- Sorin Oprescu a anunţat că va rezilia "contractele păguboase" cu firmele ce se ocupă de reabilitarea străzilor Capitalei (2561)
Cele mai VOTATE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (3,76/5)
- "Chiriaşii de lux" nu se dau duşi din casele RA-APPS. Cum comentaţi? (3,64/5)
- Zeci de legi trăznite în Parlamentul României în actuala legislatură. Cum comentaţi? (3,48/5)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (3,08/5)
- Berlusconi i-a recomandat lui Predoiu să îşi schimbe cravata. VEZI VIDEO (3/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Casele naţionalizate nu vor mai fi retrocedate proprietarilor, au decis deputaţii (253)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (139)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (60)
- Vanghelie: Declaraţiile privind legea caselor naţionalizare mi-au dat senzaţia că trăim într-o republică bananieră (43)
- Sorin Oprescu a anunţat că va rezilia "contractele păguboase" cu firmele ce se ocupă de reabilitarea străzilor Capitalei (31)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Din cei 295 de angajaţi ai ANRE, 102 ocupă posturi de conducere
Astazi, ora 09:11Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ocupă cu siguranţă un loc de frunte în topul instituţiilor cu cei mai mulţi şefi. Din cei 295 de angajaţi ai companiei, 102 ocupă posturi de conducere. În plus,...
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- O pensionară din Maramureş primeşte o pensie de urmaş de trei lei. Cum comentaţi?
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ
- Un copil a fost ars cu lumânarea şi bătut de mama sa şi de concubinul acesteia. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Moaştele Sfântului Nifon vor ajunge mâine la Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva
Astazi, ora 10:11Eveniment în premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Moaştele unui sfânt au fost transportate de la o biserică la alta pe calea aerului, cu un elicopter al Ministerului Apărării. Moaştele Sfântului Nifon vor fi depuse spre...
- Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier
- Formula 1: Lewis Hamilton va pleca în Marele Premiu al Japoniei din pole position
- Tăriceanu s-a arătat nemulţumit de scumpirile anunţate de către sindicate
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Din cei 295 de angajaţi ai ANRE, 102 ocupă posturi de conducere
- Clipul Zilei - Orca Nakai îşi încântă vizitatorii cu o reprezentaţie de dans oriental
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 11.10 | 12.10 |
| Timişoara | 22 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 18 °C |
| Bacău | 16 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 19 °C | 20 °C |
| Constanţa | 18 °C | 22 °C |
| Europa | 11.10 | |
| Atena | 22 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 13 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










