Baroneasa Emma Nicholson, membru marcant al Parlamentului European, a adresat o scrisoare colegilor săi care au cerut reluarea procesului de adopţii internaţionale din România. Emma Nicholson îi avertizează pe cei aproape 400 de europarlamentari semnatari ai unei declaraţii către Guvernul român că sunt dezinformaţi.
În vreme ce semnatarii declaraţiei susţin că moratoriul impus în iunie 2001 a întrerupt legăturile formate între mai mult de o mie de orfani şi familii europene care începuseră deja procedurile de înfiere, Emma Nicholson crede că prin această decizie autorităţile de la Bucureşti au dat o lovitură pieţei negre care devenise operativă în anii '90.
Baroneasa Nicholson este de părere că, sub pretextul extrem de generos al salvării vieţii unor copii neinstituţionalizaţi, au apărut cazuri grave de corupţie cu efecte devastatoare în această industrie a întunericului.
Emma Nicholson le sugerează celor care se pronunţă în necunoştinţă de cauză să vină în România să vadă cu ochii lor impresionantele progrese înregistrate în domeniul legislaţiei privind protecţia copiilor şi modul de aplicare al acesteia.
Ţi-a plăcut articolul? BARONEASA INTERVINE
Vineri, 07 Iulie 2006 23:48
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- ADOPŢII INTERNAŢIONALE
Miercuri, 05 Iulie 2006 17:03 - PETIŢIE CĂTRE ROMÂNIA
Joi, 06 Iulie 2006 23:10 - TATĂ PENTRU 370 DE COPII
Joi, 24 August 2006 09:24 - COPIII DISPAR DIN SPITALE
Joi, 24 August 2006 14:49 - SUTE DE COPII DISPAR DIN SPITALE
Vineri, 29 Septembrie 2006 17:30
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe
Astazi, ora 23:44Preşedintele ales Barack Obama a anunţat sâmbătă că un apropiat consilier al său, Robert Gibbs, va fi secretarul de presă al Casei Albe, iar Ellen Moran de la organizaţia de femei Emily's List va fi directorul de comunicare.
ONU acuză China că recurge sistematic la tortură şi critică Iranul, Phenianul şi Myanmarul
Astazi, ora 17:35ONU a criticat vineri statele acuzate adesea de nerespectarea drepturilor omului - cum ar fi Iranul, Coreea de Nord şi Myanmar -, dar cel mai aspru mesaj a fost transmis Chinei, pe care o acuză de folosirea sistematică a torturii,...
Americanii comemorează 45 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy
Astazi, ora 17:17Astăzi, la 45 de ani după şocul asasinatului lui John Fitzgerald Kennedy, American University preferă să îşi amintească de carisma şi de idealurile lui JFK, în loc de sfârşitul său tragic.
Turiştii din Elveţia se pot caza la un hotel de zero stele, dar cu protecţie antiatomică
Astazi, ora 16:55Un nou tip de hotel din Elveţia, inaugurat vineri într-un buncăr antiatomic, oferă confort minim, de zero stele, dar protecţie absolută în cazul unui atac nuclear. Totul - la preţuri fără concurenţă.
O navă americană de război a ancorat într-un port georgian, ceea ce riscă să irite Rusia
Astazi, ora 16:46O navă americană de război a ajuns sâmbătă în portul georgian Batumi, unde va rămâne timp de patru zile, dovadă că Statele Unite nu dau înapoi în faţa criticilor Rusiei şi continuă manevrele navale în Marea Neagră,...
Cele mai CITITE din Externe
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (3243)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (1022)
- Biserica Ortodoxă rusă înfiinţează miliţii pentru a menţine ordinea pe străzi (479)
- Dominaţia SUA în lume va scădea în următorii 20 de ani, avertizează spionajul american (414)
- Pentagonul a fost victima unui virus informatic (396)
Cele mai VOTATE din Externe
- Biserica Ortodoxă rusă înfiinţează miliţii pentru a menţine ordinea pe străzi (3,88/5)
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat (3,32/5)
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO (1,24/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doi turişti sunt blocaţi în zona Hornul Văii, pe Valea Caraiman
Astazi, ora 21:11Doi turişti, un bărbat şi o femeie, au rămas blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi. Misiunea echipei de salvamontişti care a plecat după ei este aproape imposibilă: este întuneric, vântul bate cu 150 de km pe oră, iar...
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
- Un şofer constănţean ia peste picior un poliţist în loc să-i prezinte actele - VEZI VIDEO
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Sinuciderea unui adolescent, văzută live pe webcam de sute de internauţi - VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Obama a anunţat oficial că Robert Gibbs va fi secretarul de presă al Casei Albe
Astazi, ora 23:44Preşedintele ales Barack Obama a anunţat sâmbătă că un apropiat consilier al său, Robert Gibbs, va fi secretarul de presă al Casei Albe, iar Ellen Moran de la organizaţia de femei Emily's List va fi directorul de comunicare.
- Mulţi pensionari opresc caloriferele de teama facturilor
- Handbal - HCM Constanţa s-a calificat în optimile Cupei Cupelor
- Poli Iaşi - Ionuţ Popa: "Suntem o echipă de fraieri dacă am obţinut doar un egal la Buzău"
- Dinamo - Cristi Borcea: "Din iarnă vom renunţa la Campos şi Diakite"
- Italia - Adrian Mutu a marcat un gol în Fiorentina-Udinese, scor 4-2, în etapa a 13-a din Serie A
- Sondaj INSOMAR: Legile sunt bune, dar sunt prost aplicate
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











