Deputatul Sulfina Barbu a apreciat că liderul PNL Crin Antonescu ar trebui să-şi clarifice poziţia legată de alianţele pe care le încheie liberalii. "Cred în continuare că refacerea Alianţei D.A. este doar o problemă de timp, dar în momentul de faţă, liderul PNL nu ştie ce vrea, este confuz. Mulţi oameni din PNL doresc refacerea Alianţei, spun asta mergând mult timp în teritoriu", a declarat Barbu, luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.
Cât priveşte invitaţia pe care Antonescu a adresat-o partidelor politice pentru un dialog în cursul acetei zile, Barbu a apreciat că discuţiile ar trebui să vizeze obiective concrete care să ducă la rezultate imediate, nu subiecte cu un grad mare de generalitate. "PDL l-a invitat pe Crin Antonescu la discuţii. Domnia sa a refuzat, dar vedem dacă este cazul să mai luăm în discuţie în BPN o deschidere spre dialog. Eu cred că trebuie să fim deschişi oricărui dialog care să aibă o finalitate, anume eficientizarea activităţii în Parlament. În primul rând, discutăm despre cele trei legi foarte importante. Dacă subiectul este legat de aceste lucruri, ar trebui să mergem să discutăm. Dar subiectul este altul, foarte general, legat de criză. Ei, a descoperit şi domnul Antonescu astăzi că România este în criză", a mai spus Sulfina Barbu.
Preşedinta organizaţiei de femei din PDL, Sulfina Barbu, a declarat în urmă cu o zi că în PDL şi PNL sunt mulţi care îşi doresc apropierea între cele două partide, însă democrat-liberalii nu pot sta la masa discuţiilor atâta timp cât Crin Antonescu nu se calmează, iar liberalii nu-şi temperează pretenţiile "exagerate".
"M-a surprins plăcut invitaţia la dialog lansată de Crin Antonescu şi aş fi votat în BPN în favoarea participării noastre la discuţiile de luni. Într-un moment atât de greu, orice deschidere spre dialog este de apreciat. Dar reacţia aiuritoare a lui Crin Antonescu mă face să spun ca PDL trebuie să mai aştepte. (...) Refacerea A.D.A. este doar o problemă de timp. Până când se calmează Crin Antonescu sau PNL îşi aduce liderul cu picioarele pe pământ", opinează deputata PDL, într-un comunicat remis NewIn în cursul zilei de duminică.
Potrivit acesteia, atât în PNL, cât şi PDL, sunt mulţi oameni care îşi doresc apropierea dintre cele două partide. "Şi se vede că, în spatele unor discursuri de campanie electorală, sunt de fapt multe lucruri care ne apropie. Menţinerea cotei unice şi preocuparea pentru reformarea Parlamentului sunt doar două exemple", sublinază Sulfina Barbu.
Ea aminteşte însă că pentru construcţii politice e nevoie de "maturitate şi înţelepciune". "Iar în ultima perioada Crin Antonescu este din păcate un pic confuz şi surescitat. Declaraţiile şi acţiunile sale sunt contradictorii nu numai pentru noi ceilalţi, ci şi pentru liberali. (...) Când PNL va şti clar ce vrea şi mai ales îşi va tempera pretenţiile exagerate şi nejustificate, consider că vom putea sta la aceeaşi masă şi să vorbim aceeaşi limbă", conchide preşedintele OFPDL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a invitat luni liderii partidelor parlamentare pentru discuţii la Parlament. Cei de la PDL l-au invitat vineri la rândul lor pe Antonescu la o întâlnire a coaliţiei, luni, întâlnire pe care Antonescu a refuzat-o categoric. Joi, Antonescu declarase că nu elimină din start o colaborare cu PDL, dar că democrat-liberalii se exclud, singuri, deoarece nu înţeleg că preşedintele şi Guvernul au treburi şi prerogative diferite. Afirmaţiile lui Antonescu au fost interpretate de către unii politicieni şi analişti drept o deschidere a liberalilor către PDL. Drept urmare, liberalii au emis un comunicat de presă prin care au transmis că exclud categoric orice asociere la guvernare alături de PDL şi punctează că recentele afirnaţii ale preşedintelui PNL Crin Antonescu au fost înţelese greşit.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M