Bărbatul, Daniel Chelu, în vârstă de 35 de ani, a fost externat, marţi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti şi a fost dus sub escorta Poliţiei, într-o ambulanţă, la Parchetul Tribunalului Ialomiţa, unde este audiat de procurori, care urmează să decidă dacă îl vor reţine pe bază de ordonanţă pe 24 de ore sub acuzaţia de omor.
De asemenea, în funcţie de starea de sănătate a acestuia, medicii vor decide dacă îl vor interna la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia.
Bărbatul, Daniel Chelu, a fost externat, marţi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, iar primele informaţii arătau că va fi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia.
Bărbatul, care în timpul conflictului a suferit o rană la braţ, a fost operat, însă este în stare stabilă, spuneau medicii.
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui scandal izbucnit, duminică, între două grupuri de romi din localitatea Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, la un moment dat fiind trase şi câteva focuri de armă.
Primele cercetări ale procurorilor de la Parchetul Tribunalului Ialomiţa arătau că incidentul a început în momentul în care copiii din cele două grupuri s-au certat pe stradă, iar între părinţii acestora a izbucnit apoi un scandal. În conflict s-au folosit arme de foc şi obiecte contondente.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, în urma conflictului cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal din Urziceni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, una dintre victimele internate la spitalul din Urziceni, un bărbat de 35 de ani, a decedat.
În acest caz au fost arestate preventiv opt persoane, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
În comuna ialomiţeană Bărbuleşti locuiesc peste 2.000 de familii de romi, iar în cursul anului trecut au avut loc cel puţin zece conflicte între grupuri de rromi.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M