Bărbatul reţinut în cazul copilului găsit mort ar fi homosexual, spune primarul din Rodna

Primarul din Rodna, Alexandru Năşcan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că suspectul reţinut în cazul copilului găsit mort în gară, Nicolae T. (31 de ani), provine dintr-o familie dezorganizată, ambii părinţi ai bărbatului fiind decedaţi.

"El locuia împreună cu un frate al lui. Sunt trei fraţi în total, doi băieţi şi o fată, cea din urmă fiind plecată în Italia. Nu avea loc de muncă, lucra pe la oameni prin sat, mai şi consuma alcool, dar nu era violent. Ambii părinţi au murit în urmă cu mulţi ani. Vă daţi seama cum au crescut cei trei şi ce educaţie au putut primi", a spus primarul.

Alexandru Năşcan a declarat că, în timpul anchetei, poliţiştii au aflat că în ajunul Anului Nou bărbatul se întâlnise cu băiatul la locuinţa bunicului acestuia, după care au mers împreună la altă petrecere care s-a ţinut în zona Gării Rodna Veche, în apropiere de care a fost găsit şi cadavrul copilului, dezbrăcat de la brâu în jos şi cu urme de agresiuni.

"Exista o relaţie între ei. Acest lucru a devenit evident în timpul anchetei. Şi vorbim de o relaţie mai veche. Poliţiştii au găsit la tânărul de 31 de ani diverse dovezi că ar fi homosexual, iar legiştii urme de deflorare cicatrizate la băiatul decedat. În seara respectivă nu au întreţinut relaţii sexuale, dar existau semne mai vechi. Noi nu ştiam până acum despre Nicolae T. să fie homosexual, dar tot ce e posibil. Nu avem cum şti orientările sexuale ale tuturor. El nu a recunoscut fapta în timpul anchetei, dar era foarte agitat, nu a mâncat, nu a dormit, iar criminaliştii şi-au dat seama că ceva nu e în regulă cu el. Ceilalţi suspecţi nu s-au comportat aşa", a declarat Năşcan.

Potrivit sursei citate, şi băiatul de 11 ani provenea dintr-o familie cu probleme, tatăl copilului aflându-se în închisoare pentru crimă.

"În urmă cu zece ani, tatăl băiatului decedat l-a omorât pe paznicul Primăriei Rodna. L-au închis pentru 20 de ani. Mama a rămas acasă şi creşte singură cinci copii, trei dintr-o relaţie şi doi din alta. Sunt familii dezorganizate, fără locuri de muncă, în care se consumă alcool", a declarat Năşcan.

Reamintim că un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit mort, duminică, în gara Rodna Veche din Bistriţa-Năsăud, cu urme de agresiuni. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea copilului a fost "violentă şi s-a datorat şocului hipotermic în condiţiile expunerii la frig".