Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bărbatul care şi-a ţinut tatăl mort în casă pentru pensie, cercetat pentru înşelăciune

Bărbatul din localitatea argeşeană Costeşti care şi-a ţinut tatăl mort în casă timp de peste şapte luni s-a prezentat joi la Poliţie şi a declarat că tatăl său a murit în luna ianuarie, dar că a ţinut ascuns cadavrul pentru că nu avea bani de înmormântare.

Medicii legişti nu au reuşit să stabilească cauza morţii
Medicii legişti nu au reuşit să stabilească cauza morţii

Marin Daniel Pătraşcu a mers joi la poliţie, după ce a aflat că este căutat de autorităţi. El este cercetat acum pentru înşelăciune.

"Tata a murit în luna ianuarie anul acesta, chiar în camera în care a fost găsit. Nu ştiu ce s-a întîmplat, oricum era bolnav, dar nu aş putea spune exact ce a fost cu el. Dimineaţa am vorbit cu el, îmi spunea că îi e cam rău, dar eu am plecat de acasă. Când m-am întors, era pe scaun şi nu mai respira. Nu am avut bani să-l înmormântez şi de aceea nu am spus nimănui nimic, îmi era ruşine", a declarat bărbatul.

Bărbatul locuia într-o casă alăturată, despărţită de cea a tatălui de un gard.

"De cînd a murit, nu am intrat decât o dată sau de două ori acolo, la el în cameră. Pensia i-am luat-o eu până în luna mai, de atunci nu am mai primit-o pentru că ar fi trebuit să meargă la comisie şi nu avea cum. Poştaşului i-am spus că îl am internat şi nu era o problemă, puteam ridica pensia. L-am încuiat în acea cameră de frică, nu că ar fi putut să facă ceva, dar nu am ştiut cum să reacţionez. Acelaşi lucru cu internatul în spital l-am spus şi vecinilor, tata chiar era bolnav cu plămânii. Am cheltuit banii, am dat înapoi datoriile pe care le avea şi am plătit ratele la bancă pe care le avea. Nu ştiu de unde o să îi dau înapoi. Nu i-am pus eu perne sub el sau la spate, acolo erau, pe scaun, iar tata acolo se aşezase pentru a se schimba. Mă speria gîndul că dormeam aproape de el, chiar l-am visat şi îmi spunea să-l îngrop. Când aş fi făcut rost bani, cu siguranţă l-aş fi înmormîntat", a mai spus  Marin Daniel Pătraşcu.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 35 de ani se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

"O echipă formată din procuror, lucrători S.I.C. şi F.I.C. Costeşti a efectuat cercetări la faţa locului, stabilind ca numitul P.I. este decedat de circa 6-7 luni şi a fost ţinut într-o anexă a gospodăriei. Persoana decedată a fost transportat la SML Argeş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. Faţă de P.D.M. s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că după decesul tatălui său a ridicat pensia acestuia de la factorul poştal, pretextînd că P.I. se află internat în diverse unităţi medicale", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Medicii legişti nu au reuşit să stabilească cauza decesului, mai ales că pe scheletul mumificat mai era foarte puţin ţesut. Au ridicat probe, care au fost trimise la laborator pentru analiză.

Cadavrul bărbatului în vârstă de 57 de ani a fost găsit, miercuri, de fosta noră a bărbatului, care venise să-şi ia câteva lucruri din casă. Femeia a sunat la 112 după ce a intrat în casa socrului său şi l-a găsit pe bărbat mort, în stare avansată de putrefacţie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro