Bucureşteanul în vârstă de 28 de ani a venit, miercuri dimineaţă, în faţa Palatului Cotroceni hotărât să-şi facă dreptate. El s-a urcat pe unul dintre stâlpi şi a ameninţat cu un pistol cu bile că se va răni sau că va trage asupra oamenilor dacă nu i se rezolvă cererile. Acesta se consideră nedreptăţit de justiţie într-un proces pe care l-a intentat împotriva unei firme.
Cinci negociatori au fost aduşi pentru a discuta cu protestatarul. A fost adus chiar şi un bun prieten, în speranţa că îl va face să coboare de pe stâlp. După cinci ore de negocieri, pompierii şi negociatorii au reuşit să ajungă aproape de protestatar şi bărbatul a fost asigurat cu o centură.
Bărbatul este la a treia tentativă de acest fel. Ultima oară, în luna iunie, a stat pe stâlpul din faţa Palatului Cotroceni mai bine de şapte ore, până când negociatorii au reuşit să-l convingă să coboare.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M