Mai mult decât atât, unii dintre bărbaţii zodiacului se nasc efectiv cu o lingură de argint în gură şi atrag de partea lor banii mai repede decât ceilalţi. Însă, din păcate, susţin astrologii, aceşti bărbaţi nu au noroc pe alte planuri, precum pe cel amoros sau stau prost cu sănătatea.
Însă, alţi nativi nu au parte de bani de timpuriu şi ajung să se îmbogăţească sau să câştige mult mai mult decât erau obişnuiţi până acum, pe parcursul vieţii.
Aşadar, iată care sunt bărbaţii cu noroc la bani, în funcţie de zodie şi Când se îmbogăţesc
BERBEC
Bărbaţii din Berbec au cu adevărat noroc la bani în diverse perioade ale vieţii. Ce-i drept, muncesc destul de mult pentru banii pe care îi fac. Aşa că dacă în prima parte a vieţii nu au prea mulţi bani, începând cu vârsta de 30 de ani norocul le surâde.
TAUR
Bărbaţii din Taur, pe de altă parte, au noroc la bani încă din copilărie. Majoritatea au norocul de a se naşte în familii deja înstărite iar apoi ajung şi ei să fie destul de înstăriţi. În jurul vârstei de 20 de ani însă, cheltuies cu nesăbuinţă şi îşi dau seama de valoare banului abia după 35 de ani.
GEMENI
Bărbaţii din Gemeni abia începând cu vârstă de 30 de ani încep să facă adevărată avere. Nativii acestei zodii nu au valoarea banului prea bine implementată până la acea vârstă, aşa că până la 30 de ani doar se vor bucura de banii altora.
RAC
Bărbaţii din Rac, pe de altă parte, trebuie să muncească destul de mult pentru banii lor. Trec prin perioade în viaţă în care au fie mai mulţi bani decât au nevoie, fie au parte de neajunsuri financiare. Însă, după vârstă de 50 de ani, bărbaţii din Rac se stabilizează financiar şi pot spune chiar că s-au îmbogăţit.
LEU
Leii sunt norocoşi la capitolul bani. Încă de la vârsta de 18 ani dezvoltă un simţ monetar aparte şi încep să facă primii bani. Apoi, întreaga viaţă nu vor face decât să agonisească iar acest lucru îi va face să fie cât se poate de stabili din punct de vedere financiar.
FECIOARA
Bărbaţii din Fecioara au parte de trei perioade în viaţă. Astfel, până la vârstă de 20 de ani confortul financiar e asigurat de familie, în cele mai multe cazuri. După 20 de ani intră într-o perioada în care cu greu se stabilizează din punct de vedere finaciar. După 35 de ani însă, vor da de noroc şi se vor îmbogăţi.
BALANŢA
Balanţele nu au noroc la bani în prima parte a vieţii. Însă, bărbaţii din acestă zodie pun mare accent pe educaţie. Aşa că, după 25 de ani, vor şti exact ce au de făcut pentru a se îmbogăţi.
SCORPION
Scorpionii nu au parte de noroc financiar până la vârstă de 35 de ani. Nativii acestei zodii se vor confrunta cu probleme financiare până la 35 de ani, ceea ce îi va face ca după această vârstă să pună mare accent pe finanţe. Aşa că după 35 de ani se vor îmbogăţi.
SĂGETĂTOR
Săgetătorii nu se împacă prea bine cu multiplicarea banilor. Dimpotrivă, pe cât de mult noroc au la bani picaţi din cer, pe atât sunt de cheltuitori. Aşa că nativii acestei zodii vor avea gaură în buget mai tot timpul, chiar dacă vor face bani mulţi fără măcar să îşi dea seama.
CAPRICORN
Bărbaţii din Capricorn însă nu au aşa de mult noroc la bani, însă sunt foarte muncitori. Aşa că încă de la 20 de ani vor începe să agonisească iar în jurul vârstei de 40 de ani vor fi adunat o avere frumuşica deja.
VĂRSĂTOR
Vărsătorii sunt foarte cumpătaţi în ceea ce-i priveşte. Nativii acestei zodii sunt foarte inteligenţi, ceea ce îi face să facă rost uşor de bani, Iar acest lucru le prieşte pe parcursul întregii vieţi. Bărbaţii din Vărsător sunt foarte norocoşi la bani.
PEŞTI
Peştii au parte de bani mulţi până în 30 de ani. După aceea urmează o perioada în care lucrurile devin neclare şi se pare că au mult de pierdut. După 40 de ani se stabilizează însă din nou şi intră într-un confort financiar bine meritat.
Sursa: lyla.ro