Barack Obama are nouă puncte avans în faţa lui McCain
Un sondaj Washington Post-ABC News arată că democratul Barack Obama are un avans de nouă puncte în faţa republicanului John McCain, în condiţiile crizei din sistemul financiar şi a pesimismului tot mai mare al populaţiei în ceea ce priveşte economia.
Potrivit sondajului publicat astăzi, Obama este preferat de 52%, faţă de 43% care îl preferă pe McCain. În urmă cu două săptămâni, cei doi erau practic la egalitate.
52% dintre respondenţi sunt de părere că economia este într-un declin serios, pe termen lung. 80% s-au declarat îngrijoraţi de direcţia în care merge economia, aproape trei sferturi sunt îngrijoraţi de şocurile de pe piaţa bursieră şi şase din zece se tem pentru finanţele propriei familii.
Pentru jumătate dintre respondenţi, economia şi locul de muncă sunt cele mai importante teme, care le vor decide votul.
Majoritatea americanilor care au participat la sondaj au mai multă încredere în Obama în ceea ce priveşte economia. Candidatul democrat are un avans şi în privinţa actualelor probleme de pe Wall Street.
Obama şi McCain nu au declarat că se opun planului administraţiei Bush, însă preţul de 700 de miliarde de dolari cu siguranţă va restricţiona agenda şi limita numărul programelor costisitoare invocate de oricine va deveni preşedinte.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

