Revizuirea pensiilor speciale, pentru a doua oară, după ce au fost recalculate în octombrie anul trecut, a fost practic o găselniţă a Guvernului de a scăpa de numeroasele procese intentate de pensionari. Multe instanţe au suspendate diverse acte lăsând un vid legislativ.
Soluţia guvernului: o nouă recalculare a peste 5.300 de dosare. Rezultatul: statul trebuie să mai găsească aproape 130.000 de lei pentru a plăti retroactiv diferenţele din octombrie până în prezent, apărute în urma recalculării. Suma este infimă faţă de cât ar fi riscat statul să plătească dacă procesele erau câştigate de pensionari.
În urma recalculării cel mai mult au de câştigat foştii piloţi şi pensionarii care au făcut parte din personalul navigant civil. În ambele cazuri pensiile au crescut cu aproape 400 de lei. La celelalte grupe de pensionari speciali, veniturile au crescut cu doar câteva zeci de lei. După recalculare, pensia unui grefier a ajuns la aproape 1900 lei iar cea a unui fost funcţionar public parlamentar este mai mic de 2000 de lei.
Foştii diplomaţi au câştigat în urma revizuirii 60 de lei, în timp ce pensionarii care au fost funcţionari la Curtea de Conturi vor primi cu aproximativ 10 lei mai mult la pensie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M