Primarul din Deva avea planuri mari. Voia să facă terasă pentru evenimente, pistă pentru roleri, însă nici una dintre aceste iniţiative nu a fost pusă în practică, deşi în urmă cu patru ani, Consiliul Local a cheltuit 1,2 milioane de lei doar pentru acoperiş.
"Este o asociere în participaţiune a primăriei Deva şi a Consiliului Local cu o societate comercială. Investiţia cu prelata de acoperire este a Consiliului Local, tocmai în vederea creşterii atractivităţii patinorului şi pentru ca în timpul verii să poată fi folosit", a spus purtătorul de cuvânt din Deva, Camelia Cotoară.
În afara celor două luni, când funcţionează ca patinoar, acest loc pare părăsit sau umplut de gunoaie. Mobilierul este stricat şi abandonat, iar buruienile cresc nestingherite.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M