Primarul oraşului Chittagong vrea să le ofere un salariu zilnic cerşetorilor din localitate pentru ca aceştia să plece de pe străzi în timpul Cupei Mondiale de crichet (19 februarie - 2 aprilie), competiţie organizată de ţara sa alături de India şi Sri Lanka. Banii care le vor fi plătiţi cerşetorilor pentru a se face nevăzuţi se vor a fi o compensaţie pentru pierderea veniturilor pe care le-ar fi realizat în zilele respective.
Primarul Manzur Alam a făcut un calcul şi a anunţat că 300 de cerşetori ar putea primi câte 150 de taka pe zi, echivalnetul a 1,5 euro.
"Vrem să nu fie pe străzi, cel puţin în cele două luni ale Cupei Mondiale. Bangladesh găzduieşte un eveniment prestigios, mulţi turişti vor veni şi lor nu le plac cerşetorii", a declarat Alam. Acesta va avea, miercuri, o întâlnire cu asociaţiile de cerşetori şi nu este exclus ca, pe lângă sumele de bani pe care le vor primi cerşetorii, aceştia să aibă şi alte beneficii, cum ar fi hrană şi haine.
"Vrem să rezolvăm problema cât mai omenesc posibil. Mulţi dintre ei sunt handicapaţi şi mulţi au copii la şcoală. Acesta este motivul pentru care trebuie să fie plătiţi", a declarat Manzur Alam.
Potrivit unui studiu din 2005, în Bangladesh se află circa 700.000 de cerşetori, în marile oraşe aceştia primind în medie 100 taka pe zi.
Bangladesh: Cerşetori plătiţi să plece de pe străzi în timpul CM de crichet
Un primar din Bangladesh nu vrea ca imaginea oraşului său, care va găzdui două meciuri din cadrul Cupei Mondiale de crichet, să fie afectată din cauza cerşetorilor prezenţi pe străzi şi a găsit o soluţie inedită.
Autorităţile din Bangladesh vor să plătească cerşetorii pe perioada CM de crichet / FOTO: j-s-f.co.uk








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M