Cele mai multe concedieri vor fi făcute de grupul britanic HSBC, cea mai mare bancă din Europa, care ar urma să renunţe la 30.000 de angajaţi până în 2013. Cei 30.000 de bancheri reprezintă 10% din totalul personalului băncii.
Cel mai recent anunţ a venit de la banca elveţiană UBS, care va disponibiliza 3.500 de persoane, în mare parte din divizia de investiţii. Restructurările se vor face de-asemenea până în 2013.
Alte veşti proaste au venit dinspre Barclays, RBS şi Credit Suisse. Cu aceeaşi situaţie se vor confrunta în această toamnă şi instituţiile financiare de pe Wall Street.
Vezi şi articolul Cum s-au reprofilat bancherii de pe Wall Street: ca preoţi, bucătari şi instalatori.
Pe lângă concedieri, băncile din Europa operează deja alte reduceri de costuri. Pe lista tăierilor se află şi unele cheltuieli minore: petrecerile de Crăciun, copiile Xerox color, abonamentele la ziare, cheltuieli de catering.
Bancherii aflaţi la început de carieră vor fi obligaţi să călătorească în interes de serviciu la clasa economică sau chiar cu curse aeriene low-cost.
Ultimele anunţuri de concedieri:
HSBC - 30.000 de concedieri
UBS - 3.500
Barclays - 3.000
RBS - 2.000
Credit Suisse - 2.000








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M