Foto: NewsIn

"Învăţământul va beneficia de o creştere salarială de 9% de la 1 noiembrie şi este ceea ce poate fi făcut până în acest moment", declarase Călin Popescu Tăriceanu.

După 48 de ore, premierul a revenit asupra declaraţiei.

"Etapele de majorare a salariilor s-au stabilit la începutul anului şi pentru învăţământ sunt prevazute două majorări, una care a intrat în vigoare la 1 aprilie şi a doua care intră în vigoare la 1 octombrie, iar procentul este 9%", a precizat premierul.

Guvernul a anunţat, într-un comunicat de presă, că dintr-o eroare, s-a înţeles că cea de-a doua majorarea a salariilor profesorilor se va aplica începând cu 1 noiembrie.

De asemenea, Executivul a anunţat că va respecta calendarul stabilit la negocierile purtate cu sindicatele din educaţie. Potrivit negocierilor, majorările salariale din învăţământ se vor desfăşura conform calendarului stabilit, respectiv de la 1 aprilie şi de la 1 octombrie.

Sindicatele din învăţământ nu cred însă că datele au fost încurcate din greşeală.

"Categoric nu a fost o confuzie. Dumneaavoastră aţi redactat aici ceea ce a spus domnul Tăriceanu în urmă cu două zile. Dânsul cunoştea foarte bine că trebuie să ne dea această majorare de la 1 octombrie", a menţionat Aurel Cornea, preşedinte FSLI.

Anunţul privind mărirea salariilor a încins spiritele şi între partidele politice, mai ales că sindicaliştii acuză PSD şi PNL de troc politic în dezavantajul profesorilor. În timp ce premierul vorbeşte de majorarea salariilor cu 9%, preşedintele PSD, Mircea Geoană, are altă variantă.

"Am vorbit extrem de clar de faptul că de la 1 octombrie cresc salariile pentru profesori cu 10% într-o primă etapă. PSD îşi continuă sprijinul pentru legea 243 care se află în dezbaterea Parlamentului şi care prevede o creştere de 50%", a declarat Mircea Geaonă.

Profesorii vor protesta săptămâna viitoare şi vor cere lefuri mai mari cu 50%. Salariile din învăţământ au fost majorate ultima oară în octombrie anul trecut, cu 15%.