Presiunea pe care o exercită Adrian Porumboiu asupra arbitrilor i-a determinat pe aceştia să fugă de meciurile Vasluiului. Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a dezvăluit că şi el a avut o dispută cu finanţatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu.
Presiunile la care sunt supuşi arbitrii români la Vaslui i-au determinat pe aceştia să nu îşi dorească să mai fie delegaţi la meciurile formaţiei finanţate de Adrian Porumboiu. Printre cei care s-au autorecuzat se află şi Cristi Balaj, arbitrul despre care moldoveanul a spus în urmă cu trei ani că face parte din corpul de balet al arbitrilor.
"Eu nu am arbitrat Vasluiul şi nici nu îmi doresc să arbitrez această echipă pentru că am arbitrat acolo şi am fost jignit şi comisia de disciplină nu a luat nicio măsură, să meargă ei să arbitreze acolo", a susţinut Cristi Balaj.
Gheorghe Constantin şi-a adus aminte şi de disputa personală avută cu Porumboiu după meciul FC Vaslui-Poli Iaşi, arbitrat de Augustus Constantin, fiul preşedintelui CCA.
"Porumboiu are obiceiul să declare multe la cald, am fost atacat şi eu şi fiul meu care a arbitrat un meci acolo", a declarat Gheorghe Constantin.
Balaj nu doreşte să arbitreze la Vaslui
Miercuri, 18 Aprilie 2007 13:24
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- SCANDAL LA VASLUI
Vineri, 22 Septembrie 2006 06:48 - Colţescu a câştigat 26.000 de euro din arbitraj în 2006
Miercuri, 18 Aprilie 2007 15:50 - Oţelul vrea victoria în derby-ul cu Vaslui
Miercuri, 25 Aprilie 2007 13:07 - Trei arbitri români în cupa UEFA
Luni, 10 Septembrie 2007 17:17
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Handbal: România-Croaţia 26-23, în primul meci al naţionalei lui Radu Voina la Trofeul Carpaţi
Astazi, ora 04:50Echipa naţională de handbal feminin a României a trecut, vineri, de reprezentativa similară a Croaţiei, scor 26-23, în primul meci al tricolorelor din cadrul Turneul Carpaţi, care se desfăşoară la Cluj.
Steaua nu mai sperie pe nimeni: 12 partide fără victorie
Astazi, ora 09:48Derby-ul de vineri, în etapa a 16-a, Universitatea Craiova - Steaua, s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Ultima victorie a oltenilor pe teren propriu în faţa Stelei, rămâne cea din 2002.
Jucătorii echipei CFR Cluj au devastat vestiarul după înfrângerea cu Pandurii Tg. Jiu
Vineri, 21 Noiembrie 2008 21:27Fotbaliştii formaţiei CFR Cluj au fost extrem de nervoşi după înfrângerea pe care au suferit-o în faţa grupării Pandurii Tg. Jiu, scor 1-2, şi s-au răzbunat pe mai multe scaune din vestiarul stadionul Municipal, pe care le-au...
Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume!
Astazi, ora 04:50Patronul Stelei, Gigi Becali, a trecut prin clipe de groază vineri seară când a vrut să zboare cu avionul la Craiova pentru a participa la partida Universitatea Craiova - Steaua.
Cosmin Contra şi Mario Cotelo s-au luat la bătaie la antrenament
Astazi, ora 04:51Fundaşul român al lui Getafe, Cosmin Contra a avut parte vineri de un atrenament "încins", acesta s-a luat la bătaie cu un coechipier, Mario Cotelo! A fost nevoie de intervenţia antrenorului, Victor Munoz pentru a-i despărţi pe...
Cele mai CITITE din Sport
- Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume! (3576)
- FINAL/ Universitatea Craiova - Steaua 0 - 0 (1389)
- Jucătorii echipei CFR Cluj au devastat vestiarul după înfrângerea cu Pandurii Tg. Jiu (1041)
- Liga I: Programul etapei a 16-a (776)
- Rezultatele partidelor amicale ale adversarelor României în grupa preliminară pentru CM 2010. Serbia - Bulgaria 6-1! (672)
Cele mai VOTATE din Sport
- Argentina şi Spania se află la egalitate, scor 1-1, după prima zi a finalei Cupei Davis (3,84/5)
- Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume! (3,76/5)
- FINAL/ Universitatea Craiova - Steaua 0 - 0 (3,76/5)
- Cosmin Contra şi Mario Cotelo s-au luat la bătaie la antrenament (2,96/5)
- Liga I: Programul etapei a 16-a (2,8/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume! (21)
- Steaua nu mai sperie pe nimeni: 12 partide fără victorie (3)
- FINAL/ Universitatea Craiova - Steaua 0 - 0 (3)
- Mircea Rednic: "Meciul de la Braşov nu e decisiv pentru titlu" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni
Vineri, 21 Noiembrie 2008 16:28Capitala riscă să rămână fără căldură de luni. ELCEN anunţă că această situaţie este generată de lipsa banilor pentru plata gazelor primate. La rândul său, ELCEN are nevoie să recupereze contravaloarea energiei termice...
- Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume!
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat
- Steaua nu mai sperie pe nimeni: 12 partide fără victorie
- Un interlop a fost reţinut după ce a tras cu arma în mai mulţi poliţişti
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Campania electorală s-a desfăşurat sub semnul violenţelor
- Sinuciderea unui adolescent, văzută pe webcam de sute de Internauţi
- Guvernul a adoptat reguli mai stricte pentru bănci şi agenţii imobiliari
- Distracţie de liceu
- Cinci femei de etnie romă au sustras dintr-un magazin mai multe haine
- Expoziţie la New York cu opere din cutii de conserve
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 8 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 22.11 | 23.11 |
| Timişoara | 4 °C | 5 °C |
| Arad | 3 °C | 6 °C |
| Bacău | 6 °C | -2 °C |
| Braşov | 1 °C | 7 °C |
| Cluj Napoca | 3 °C | 4 °C |
| Constanţa | 13 °C | 2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











