De partea lui Jordan Brown sunt tatăl său, care crede că nu merită pentru ce-a făcut să nu mai iasă niciodată din închisoare, şi mai multe asociaţii pentru drepturile omului, printre care nume sonore ca Amnesty International sau The Sentencing Project. De partea cealaltă, mama lui Kenzie Houk, logodnica însărcinată a tatălui său, cere pedeapsa maximă pentru el: "Nu pot să aud aşa ceva Vai, are doar 11 ani!, Vai hainele nu-l încap!...Ştia ce face când a făcut-o. Mi-a ucis copilul!".
Jordan Brown a făcut apel împotriva sentinţei de a fi judecat ca un adult şi avocaţii lui încearcă acum să-i obţină judecarea ca oricărei alte persoane sub 18 ani. În caz că nu vor reuşi, va deveni copilul cu vârsta cea mai mică din toată istoria Statelor Unite care va fi condamnat la închisoare pentru totdeauna.
Statele Unite sunt singurele ţări, alături de Somalia, care au refuzat să ratifice Convenţia Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, care stabileşte că nici un copil nu poate fi condamnat pe viaţă fără drept de eliberare condiţionată. La nivel federal, sistemul penal american s-a arătat mai indulgent cu criminalii copii, în 2005 Curtea Supremă a Statelor Unite abolind pedeapsa cu moartea pentru toţi cei sub 18 ani. Apoi, în mai, anul trecut, scrie guardian.co.uk, a dat o sentinţă care spune că nimeni sub 18 ani nu poate fi condamnat la închisoare pe viaţă fără drept de eliberare condiţionată pentru orice infracţiune comisă, în afară de crimă. Astfel, 2.400 de persoane sunt închise în Statele Unite pe viaţă, pentru crime comise când aveau mai puţin de 18 ani. Pennsylvania, statul unde copiii, când sunt judecaţi, sunt trataţi în mod automat ca adulţi, numai dacă un tribunal nu decide contrariul, deţine recordul la copii criminali: aproximativ 450 de cazuri.
Copilul criminal din SUA se zbate să scape de închisoare pe viaţă
PUBLICAT
Miercuri, 26 Ianuarie 2011 15:53
ACTUALIZAT
Miercuri, 26 Ianuarie 2011 16:09
SURSA
REALITATEA.NET
Jordan Brown avea 11 ani în 2009 când a împuşcat-o în somn, pe la spate, cu o carabină, pe logodnica tatălui său, care mai avea două săptămâni până să nască. Statele Unite şi Somalia sunt singurele ţări care judecă după principiul "Viaţa înseamnă viaţă" şi în care copiii criminali pot fi închişi pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată.
Citeşte totul despre:
crimă, Drepturile Copilului, eliberare condiţionată, împuşcare, închisoare pe viaţă, Somalia, SUA
In caz ca avocatii sai nu vor reusi sa convinga judecatorii sa nu-l judece ca pe un adul, Jordan Brown va deveni copilul cu varsta cea mai mica condamnat pe viata din SUA / FOTO: guardian.co.uk








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M