Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Bahrain a decretat starea de urgenţă

Luni, forţe militare din state din Golf au venit în Bahrain pentru a ajuta regimul. Forţe din ţările învecinate din Golf vor ajuta la menţinerea ordinii în Bahrain, iar un consilier al familiei regale a declarat că trupele se află deja pe insula strategică.

Bahrain a decretat starea de urgenţă
Bahrain a decretat starea de urgenţă / FOTO: AP

Regele Bahrainului a decretat starea de urgenţă, ce va intra în vigoare imediat şi va dura trei luni, a anunţat televiziunea publică, relatează BBC.

Anunţul vine după săptămâni de violenţe în regat.

Comandantul forţelor militare a primit aprobare pentru a lua toate măsurile necesare în vederea "protejării ţării şi cetăţenilor", a spus regele.

Luni, forţe militare din state din Golf au venit în Bahrain pentru a ajuta regimul. Forţe din ţările învecinate din Golf vor ajuta la menţinerea ordinii în Bahrain, iar un consilier al familiei regale a declarat că trupele se află deja pe insula strategică. "Forţele al CCG au ajuns în Bahrain pentru a menţine ordinea şi securitatea", a anunţat pe Twitter Nabeel al-Hamer, fost ministru al informaţiilor.

Abdulrahman bin Hamad al-Attiya, secretarul general al Consiliului cooperării din Golf, un bloc regional din care face parte şi Bahrainul, a aprobat duminică o intervenţie militară în această ţară.

El a subliniat că "menţinerea securităţii şi stabilităţii într-una dintre ţările (CCG - n.red.) este o responsabilitate colectivă".

CCG este o uniune politică şi economică a şase state arabe din Golful Persic, ce are cu precădere obiective economice şi sociale.

Creat la 25 mai 1981, din CCG fac parte Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Iranul şi Irakul, deşi au ieşire la Golf, nu fac parte din organizaţie, fiind excluse, iar Yemenul îşi negociază aderarea. Toate aceste state, mai puţin Emiratele şi Qatarul, s-au confruntat într-o măsură mai mică sau mai mare în ultima perioadă cu mişcări protestatare, caracteristice lumii arabe de la începutul acestui an.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro