Preţurile la care firma norocoasă livrează marfa sunt de-a dreptul prohibitive. Un kilogram de cârnaţi care e de găsit în magazinul producătorului la preţul de 8 lei, este umflat de două ori şi jumătate, ajungând la 18 lei fără TVA. La fel, kaiserul afumat de 17 lei kilogramul este livrat cu 30 de lei. Patroana firmei spune însă că afacerea nu e profitabilă.
"Pentru mine nu e un lucru extraordinar. Anul trecut a fost o sumă foarte mare, deci undeva în jur de 4 miliarde, şi noi ca societate ne şi bucuram. Ne gândeam că o să avem profit. Pe 31 decembrie, când am tras linie, scăzând toate cheltuielile, şofer, angajaţi, curent, contabil de plătit, am ajuns la concluzia că am avut un profit de 60 de milioane. Eu vă doresc să vă deschideţi o firmă, să veniţi şi să faceţi ceea ce fac eu", a spus patroana Silvia Nică.
Deşi afacerea e păguboasă, firma a câştigat şi licitaţia pentru anul viitor. Patroana firmei este politician local, iar unităţile pe care le deserveşte sunt în subordinea Consiliului Judeţean.
Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi spune că nu poate face nimic în acest caz. "Din păcate, legislaţia care există la ora actuală te obligă doar să faci licitaţie. Preţurile sunt rezultatul unei proceduri de licitaţie", a explicat Gabriel Dima, membru în comisia de licitaţie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M