Câţiva veterinari din India au avut iniţiativa de a-i recupera pe tigrii şi leii din circuri. Multe dintre animalele salvate sunt acum îngrijite într-un parc naţional. De altfel, în India s-a şi votat o lege care interzice folosirea animalelor în spectacole publice.
După ce o viaţă întreagă au sărit prin inele de foc sau au apărut în diverse spectacole, aceste feline au parte acum de o bătrâneţe liniştită.
"Când au fost aduşi aici, cei mai mulţi dintre ei erau foarte slăbiţi şi chiar răniţi. Prezentau multe răni pe corp, cele mai multe cauzate de spaţiile strâmte în care stăteau şi de lipsa de mişcare. Primele animale recuperate din circuri sunt cele în vârstă. După ce au primit asistenţă medicală, animalele au ajuns la o stare normală", explică dr. veterinar Roopa Satish.
Animalele au fost hrănite, deparazitate şi li s-au administrat vaccinuri şi vitamine. În mai puţin de trei luni au ajuns la forma de acum. Vârsta înaintată este singura afecţiune de care suferă acum. Parcul naţional de lângă oraşul Bangalore adăposteşte 79 de lei şi leoaice şi 4 tigri. Centrul este închis vizitatorilor, astfel încât felinele să-şi petreacă în linişte ultimele zile, departe de public.
Azil pentru tigri şi lei
PUBLICAT
Duminică, 3 Iunie 2007 09:30
ACTUALIZAT
Duminică, 3 Iunie 2007 09:30
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M