"Azi în Timişoara, mâine în toată ţara"
Realitatea TV
Sărăcie, foame, frică şi izolare faţă de occident erau cuvinte definitorii, înainte de 1989, iar românii vedeau în Ceauşescu principalul vinovat, pentru criza în care se afla ţara. Securitatea era omniprezentă, iar România devenise un stat poliţienesc. Pentru a schimba situaţia, românii s-au transformat în revoluţionari şi au strigat într-un glas "Jos Ceauşescu".
În dimineaţa de 16 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi, susţinători ai pastorului reformat Laszlo Tokes, erau strânşi în jurul casei acestuia şi protestau faţă de decizia autorităţilor de a-l evacua. Pastorul care îndrăznise să critice regimul comunist, erau acuzat de comunişti de învrăjbirea populaţiei. Susţinătorilor lui Tokes li s-au alăturat, în decurs de câteva ore şi alţi oameni. La vederea mulţimii, primarul de atunci al Timişoarei anunţă că nu-l va evacua pe Tokes, dar refuză să confirme, în scris, declaraţia. Ca urmare, în jurul orei 16, demonstranţii blochează accesul spre casa parohială din Piaţa Maria cu 2 tramvaie.
Este momentul când protestul devine unul social, iar mulţimea începe să strige sloganuri anticomuniste. Se scandează pentru prima dată "Jos Ceauşescu!" Două ore mai târziu intră în joc Miliţia şi Securitatea, înarmate cu bastoane de cauciuc, scuturi şi căşti de protecţie. Deşi erau loviţi de forţele de ordine, oamenii ripostează. Seara, trupele miliţiei sunt înfrânte de manifestanţi.
Protestatarii se împart în două grupuri. Unii merg spre Complexul Studenţesc pentru a-i convinge pe studenţi să li se alăture, iar celălalt spre Comitetul Judeţean de Partid, unde e întâmpinat de trupele Ministerului de Interne.
Ca să reprime revolta, Ceauşescu a ordonat armatei să iasă în stradă. Manifestanţii au fost împrejmuiţi de camioane cu militari, iar ieşirile din oraş au fost blocate. Sute de oameni au fost bătuţi şi arestaţi, în înfruntarea celor două părţi, iar zeci de magazine au fost devastate. Era începutul violenţelor de la Timişoara.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3497 RON 





Autorul imnului PDL, Mircea Rusu, cercetat penal
Trei avalanşe în satul Ruşchiţa
Un TIR a derapat şi a blocat circualaţia pe...
Clujul in Realitate 15.02.2012
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 18.10
Escrocherii pe Facebook








Feedback

