"Am intrat în MAE în 1991, prin concurs, după ce am absolvit şi un curs de pregătire organizat tot de MAE. Am lucrat ca referent în direcţia Controlul Armamentului şi Dezarmare. Mi-am dat demisia în acelaşi an, pentru ca am decis să îmi continui studiile. (...) Unele atribuţii ca şef al Cancelariei Preşedintelui au legătură cu diferite aspecte ale politicii externe. Spre exemplu, Cancelaria, împreună cu departamentele de Relaţii Internaţionale şi Protocol, alcătuieşte calendarul vizitelor externe ale Preşedintelui. De asemenea, ţine evidenţa corespondenţei şefului statului şi semnează notele de însoţire ale mesajelor Preşedintelui către alţi şefi de stat. Funcţia de consilier de stat, trebuie spus, nu este de "sfătuitor" în general, ci este una asimilată unui secretar de stat", spune Avramescu.
Pe de altă parte, întrebat dacă s-a simţit vreodată "linşat" în anumite emisiuni TV, Avramescu explică: "Cred că o presă corectă, nu una de scandal, este esenţială într-o societate decentă. (...) Diplomatic este să eviţi să circuli pe acelaşi trotuar cu cei care te înjură. Cred că, prin ceea ce fac, profesional vorbind, nu avem şanse să ne întâlnim oricum."
Avramescu: Diplomatic e să nu stai pe acelaşi trotuar cu cei care te înjură
După trei ani în funcţia de consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Cătălin Avramescu pleacă în postul de ambasador al României în Finlanda, ţară unde, cu ani în urmă, a devenit "docent". Într-un interviu acordat evz.ro, Avramescu îşi prezintă atuurile care îl recomandă pentru postul de ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
Avramescu: Diplomatic e să nu stai pe acelaşi trotuar cu cei care te înjură / Foto: realitateamea.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M