Deputatul PD Monica Iacob Ridzi cere o anchetă a comisiei juridice din Camera Deputaţilor în cazul social-democratului Victor Ponta.

Ridzi consideră că deputatul PSD a încălcat cu bună ştiinţă legea atunci când a acceptat să fie apărătorul lui Ovidiu Tender.

Într-un comunicat de presă, Monica Iacob Ridzi arată că Ponta ar trebui să renunţe la fotoliul de parlamentar, dacă din această poziţie reprezintă interesele foştilor sponsori ale PSD. Mai mult, democrata precizează că legea prevede că avocatul care exercită un mandat de deputat sau senator nu poate pleda şi nu poate acorda asistenţă juridică învinuiţilor sau inculpaţilor şi nici nu-i poate asista în instanţe în cauze penale privind infracţiuni de spălare de bani.