Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Avocatul braşovean care a comandat uciderea soţiei sale a fost trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatului braşovean Victor Teodorescu, care l-a convins pe fiul unei foste cliente să îi ucidă soţia.

Avocatul braşovean care a comandat uciderea soţiei sale a fost trimis în judecată
Avocatul braşovean care a comandat uciderea soţiei sale a fost trimis în judecată

Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost trimis în judecată pentru instigare la omor calificat, iar a fost trimis în judecată pentru omor calificat, potrivit unui comunicat al PÎCCJ remis miercuri.

Anchetatorii au stabilit că, pe fondul existenţei unor datorii semnificative, în perioada 1-29 martie 2011 Victor Teodorescu a plănuit uciderea soţiei sale prin intermediul unor interpuşi, în scopul obţinerii unor avantaje materiale. În data de 29 martie, avocatul a reuşit să-l determine pe Erwin-Victor Preşmereanu să o ucidă pe soţia sa, mobilul instigării la omor fiind încasarea unor poliţe de asigurare întocmite pe numele victimei, care se activau în momentul decesului acesteia, precum şi încasarea unor sume de bani din conturi la care avea acces doar victima, potrivit procurorilor.

Astfel, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că, în cursul anului 2007, Victor Tedorescu a împrumutat de la patru persoane suma de 260.000 euro, în vederea cumpărării unui teren cu suma de 300.000 euro. În cuprinsul contractelor de împrumut încheiate la notariat era cuprinsă atât suma împrumutată efectiv, cât şi procentul care reprezenta dobânda, astfel încât, în actele notariale apărea întreaga sumă, respectiv 360.000 euro, pe care trebuia să o restituie creditorilor. Potrivit procurorilor, Teodorescu intenţiona să vândă ulterior terenul cumpărat cu suma de 1.000.000 de euro. Însă, acesta nu a reuşit să revândă terenul pe care l-a cumpărat în 2007 şi nici nu a reuşit să restituie banii împrumutaţi, pe care ar fi trebuit să îi returneze creditorilor până la sfârşitul lunii decembrie 2007.

Până în anul 2009, avocatul a reuşit să-i amâne pe creditori, însă, presiunile asupra făcute de aceştia s-au accentuat, cu atât mai mult cu cât unii aceştia luaseră, la rândul lor, împrumuturi din bancă. Teodorescu a reuşit să amâne de fiecare dată plăţile către creditori, asigurându-i pe aceştia că în perioada imediat următoare va reuşi să vândă terenul cumpărat sau alte terenuri pe care le avea în administrare şi să înapoieze sumele de bani împrumutate.

Unul dintre creditori, însă, a demarat procedura de indisponibilizare a două apartamente ale avocatului, demers urmat de acţiunea pentru partajarea bunurilor aparţinând soţilor Teodorescu şi de procedura executării silite asupra bunurilor ce ar fi revenit creditorului. Procurorii arată în rechizitoriu că toate aceste demersuri au fost de natură să creeze animozităţi în cadrul familiei Teodorescu, soţia reproşându-i avocatului că a derulat afaceri care în final au ajuns să pună în primejdie tot ce au adunat într-o viaţă. Tensiunile s-au acutizat la începutul anului 2011, în condiţiile în care presiunile creditorilor asupra lui Teodorescu au crescut considerabil şi au fost dublate de suspendarea sa de către Baroul Mehedinţi, pentru că nu a mai reuşit să-şi achite taxele obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare .

În aceste condiţii, din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că, la începutul lunii martie 2011, Victor Teodorescu a făcut mai multe planuri pentru uciderea soţiei sale, deoarece după decesul acesteia ar fi putut să încaseze sume de bani din conturi bancare, la care avea acces doar aceasta şi sume de la societăţi de asigurare.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, tot în cursul lunii martie, Teodorescu l-a contactat pe Erwin-Victor Preşmereanu, pe care îl cunoştea de mult timp şi despre care ştia era o persoană uşor de manipulat, potrivită pentru planurile sale şi puţin credibilă în situaţia în care l-ar fi implicat şi pe el. Lui Erwin-Victor Preşmereanu i-a prezentat situaţia de maniera în care, dacă dădea curs solicitării îşi ajuta familia să scape de datoriile pe care le avea către avocat şi în plus, ar fi putut să trăiască fără grija banilor toată viaţa.

Teodorescu i-a dat lui Erwin Preşmereanu o schiţă a casei, instrucţiuni pentru pătrunderea în locuinţă, modul în care să procedeze, inclusiv deghizarea sa în lucrător al unei societăţi de prestări servicii şi motivul pe care urma să-l prezinte victimei, respectiv faptul că trebuia să citească contorul.

Astfel, pe 29 martie, soţia lui Teodorescu i-a permis lui Preşmereanu să intre în casă. Acesta i-a cerut un scaun pentru a putea citi contorul, apoi s-a prefăcut că nu-i funcţionează pixul pentru a nota consumul indicat de contor, iar ulterior i-a cerut şi un pahar cu apă. În momentul în care femeia se întorcea din bucătărie, înspre holul locuinţei, unde se afla Preşmereanu, acesta a scos un levier pe care îl ascunsese şi a început să o lovească. Femeia a încercat să se apere, însă Preşmereanu a luat un cuţit din bucătărie, cu care i-a aplicat numeroase lovituri.

Din raportul de autopsie medico-legală a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe masive, consecinţa unui politraumatism craniocervical prin agresiune, cu multiple plăgi contuze la nivelul scalpului, cu fractură craniană şi plăgi înjunghiate la nivelul gâtului .

În 2 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a început urmărirea penală împotriva lui Erwin-Victor Preşmereanu şi a fost emisă ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul Braşov.

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat atât complexitatea cauzei, cât şi suspiciunile lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei.

Pe parcursul urmăririi penale şi administrării probatoriului, s-au conturat indicii cu privire la implicarea lui Victor Teodorescu, astfel încât, prin rezoluţia din 14 iunie s-a început urmărirea penală faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat. Teodorescu a fost reţinut pe 15 iunie, pentru 24 de ore, prin ordonanţa procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în 16 iunie magistraţii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală au emis mandatul de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile.

După cum rezultă din materialul probator, în urma decesului soţiei sale, Victor Teodorescu ar fi avut de încasat peste 600.000 de lei, respectiv, aproximativ 150.000 de euro. Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat că, imediat după moartea soţiei sale, acesta a demarat acţiunile necesare pentru încasarea sumelor deţinute în cont de către victimă, precum şi a sumelor care trebuiau ridicate de la societăţile de asigurări. De asemenea, a depus documentaţia pentru obţinerea certificatului de moştenitor.

În cauză, cercetările au fost efectuate de procurori, în colaborare cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Braşov.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro