Avocaţii lui Solomon au depus în instanţă o cerere de eliberare sub control judiciar
Avocaţii lui Antonie Solomon au depus, joi, la Tribunalul Argeş, o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar a acestuia. Cererea urmează să fie judecată vineri.
În cazul în care magistraţii Tribunalului Argeş vor admite vineri cererea de liberare provizorie sub control judiciar, decizia poate fi atacată cu recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Piteşti.
Antonie Solomon a rămas în arest, după ce, pe data de 8 martie, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul înaintat de avocaţii edilului împotriva deciziei de arestare preventivă dată săptămâna trecută de Tribunalul Argeş.
Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, a emis, miercuri, ordinul prin care îl suspendă din funcţia de primar al municipiului Craiova pe Antonie Solomon, care a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual. Ordinul prefectului prevede că Antonie Solomon este suspendat din funcţia de primar până pe 31 martie 2010, atunci când expiră mandatul de arestare preventivă. Primarul interimar al Craiovei urmează să fie desemnat, vineri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal.
Solomon a fost arestat preventiv pe data de 3 martie, pentru 29 de zile, fiind acuzat că ar fi primit mită 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiei de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova.
El a negat acuzaţiile de mită care i se aduc şi a afirmat că are o avere mare şi că nu ar fi avut nevoie de banii lui Cornel Penescu, mai ales că ştia că acesta este prieten cu "duşmanul" său Adrian Mititelu, finanţatorul echipei Universitatea Craiova. De asemenea, Solomon a afirmat că nu poate fi acuzat de fals şi uz de fals, deoarece nu el se ocupă de legalitatea actelor în primărie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

