Decretul-lege adoptat în Italia, care prevede expulzarea cetăţenilor ce reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, încalcă Constituţia Europeană a Drepturilor Omului. Este părerea avocaţilor români, dar şi a celor italieni, despre felul în care unii români din Italia sunt trimişi acasă. În explicaţiile avocaţilor sunt amintite încălcărea dreptului la justiţie, a dreptului la libera circulaţie, dar şi discriminarea.
În decretul-lege se arată că: "În ultimii ani, proporţia de infracţiuni comise de străini a crescut, iar cei care comit majoritatea crimelor sunt români".
Decretul-lege presupune expulzarea imediată a cetăţenilor la hotărârea prefecţilor, fără ca românii să aibă timp să conteste decizia în instanţă. De asemenea, nu judecătorii, ci prefecţii decid dacă un cetăţean prezintă sau nu pericol pentru siguranţa naţională. În textul de lege nu sunt specificate nici infracţiunile care, odată săvârşite, ar duce la această măsură.
Asociaţia avocaţilor în drept penal din Italia a iniţiat un protest faţă de adoptarea decretului-lege de către guvernul de la Roma. Apărătorii italieni susţin că actul normativ este inutil şi dăunător şi are ca scop mascarea incapacităţii autorităţilor de a gestiona comunităţile sociale de pe teritoriul italian.
"Protestul a fost demarat împotriva unei spirale atât de apăsătoare a autorităţii, care nu serveşte la asigurarea securităţii cetăţenilor, ci doar la a crea o cortină de fum care să mascheze incapacitatea de gestionare a teritoriului şi a comunităţilor sociale", se arată în comunicatul Uniunii Camerelor Penale Italiene.
"Asociaţia îşi rezervă dreptul la orice iniţiativă contrară prevederilor proiectelor de lege guvernamentale, în integralitatea lor", se mai precizează în acest comunicat.
Sursă: Corriere della Sera
Avocaţii italieni contestă decretul-lege referitor la expulzarea cetăţenilor români
PUBLICAT
Duminică, 4 Noiembrie 2007 05:36
ACTUALIZAT
Duminică, 4 Noiembrie 2007 05:36
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M