Fostul preşedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas a fost audiată ieri la Tribunalul Bucureşti în dosarul Fondul National de Acumulare. Pe lângă Vlas, în instanţă a mai fost audiat ca martor şi fostul preşedinte director general al grupului Gelsor, Teodor Nicolaescu. Cauza a fost amânată din nou pentru luna viitoare, pe 9 februarie.
La ieşirea de la tribunal, fostul preşedinte al grupului Gelsor, Nicolaescu Teodor, a declarat că atât el cât şi Ioana Maria Vlas au fost simpli executanţi ai ordinelor primite de la Sorin Ovidiu Vântu.
Deşi fostul administrator al SOV Invest, Ioana Maria Vlas a fost reprezentată iniţial de un avocat din oficiu, la proces în faţa instanţei a venit un alt avocat care susţinea ca a fost angajat să o reprezinte. Nici Vlas şi nici instanţa nu ştiau însă de acest avocat.
Reprezentanul investitorilor FNA a acuzat instanţa de tergiversare a dosarului şi au cerut ca la urmatorul termen sa fie audiat ca martor şi Sorin Ovidiu Vântu.
A fost audiat în schimb, ca martor, fostul preşedinte al grupului Gelsor, Teodor Nicolaescu. La ieşirea de la tribunal, acesta a precizat că atât el cât şi Ioana Maria Vlas au fost simpli executanţi ai ordinelor primite de la Vântu.
De asemenea, avocaţii firmelor implicate au cerut audierea martorilor până la următorul termen al procesului. Pe de altă parte, instanţa a decis că Sorin Ovidiu Vântu nu are legătură cu acest caz.
Alături de Vlas în dosar mai sunt judecaţi Nicolae Popa, fost director general al SOV Invest şi Gavril Bătrân fost membru al Consiliului de Administraţie al SOAlături de Vlas în dosar mai sunt judecaţi Nicolae Popa, fost director general al SOV Invest şi Gavril Bătrân fost membru al Consiliului de Administraţie al SOV Invest.
Ei sunt acuzaţi de înşelăciune, fals în scrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu şi instigare la furt în forma calificată. FNA a fost lansat la începutul anului 1999 de societatea SOV Invest. FNA s-a prăbuşit odată cu FNI, în luna MAI a anului 2000.
La acea dată, actualul director al SRI, Alexandru Radu Timofte, era senator PDSR, iar şeful SIE, Gheorghe Fulga, era şi el parlamentar social-democrat. Cei doi au fost numiţi în funcţii după alegerile generale de la sfârşitul lui 2000.
Ei sunt acuzaţi de înşelăciune, fals în scrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu şi instigare la furt în forma calificată.
Ţi-a plăcut articolul? AVOCAT SURPRIZĂ
Joi, 12 Ianuarie 2006 16:43
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- VLAS VREA ÎN AREST
Miercuri, 12 Iulie 2006 15:36 - Ioana Maria Vlas rămâne în arest
Vineri, 08 Decembrie 2006 13:05
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010
Astazi, ora 21:08Miniştrii Energiei din UE au cerut astăzi interzicerea, începând din 2010, a produselor casnice de iluminare slab performante, ca becurile cu incandescenţă. Un astfel de plan va fi prezentat în luna decembrie, a confirmat...
Vinerea neagră pentru bursele europene
Astazi, ora 19:45Bursele europene au încheiat cu scăderi semnificative una dintre cele mai agitate zile din istoria lor. Astfel, la Bursa de la Londra, indicele Footsie 100 a închis şedinţa cu o pierdere de 8,85%, la 3.932,06 puncte, aceasta...
Berlusconi îi îndeamnă pe italieni să cumpere acţiuni la Eni şi Enel
Astazi, ora 19:25Şeful Guvernului italian Silvio Berlusconi şi-a îndemnat astăzi compatrioţii să cumpere acţiuni la Eni şi Enel, cele mai mari grupuri energetice italiene, după ce cursul acestora a scăzut.
Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc
Astazi, ora 16:57Bursele s-au prăbuşit astăzi în Asia şi Europa, din cauza panicii apărute după pierderile înregistrate pe Wall Street. Această nouă prăbuşire exercită presiuni asupra "paznicilor finanţelor" din cele mai dezvoltate şapte...
Indicele ATX al bursei din Viena s-a prăbuşit cu 10,54%, la reluarea şedinţei
Astazi, ora 16:02Principalul indice al bursei din Viena, ATX, s-a prăbuşit cu 10,54%, la reluarea şedinţei de tranzacţionare suspendată pe parcursul dimineţii. Pierderi importante au consemnat grupurile bancare Raiffeisen International, de -...
Cele mai CITITE din Economie
- Leul se redresează, un euro a fost cotat de BNR la 3,82 lei (1667)
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (1322)
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc (1045)
- Haos în deschiderea burselor europene (902)
- Şedinţa de tranzacţionare de la BVB nu a fost deschisă (716)
Cele mai VOTATE din Economie
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro (2,96/5)
- Haos în deschiderea burselor europene (2/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Leul se redresează, un euro a fost cotat de BNR la 3,82 lei (9)
- Şedinţa de tranzacţionare de la BVB nu a fost deschisă (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un copil de şapte ani din Botoşani a fost bătut de mama sa şi concubinul acesteia
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa
- Bursele europene şi asiatice se prăbuşesc
- BNR intervine direct în piaţă prin vânzare de valută şi apreciază leul la 3,76 lei/euro
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- Tăriceanu: Guvernul are nevoie de 10 miliarde de euro pentru majorarea salariilor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Premierul rus Vladimir Putin s-a lăsat pozat cu un tigru
Astazi, ora 22:08Premierul Vladimir Putin continuă să-şi surprindă în mod plăcut admiratorii şi mai ales admiratoarele. S-a lăsat fotografiat cu un pui de tigru, care i-a fost dat în grijă în urmă cu trei zile, când Putin a împlinit 56 de ani.
- Un copil de şapte ani din Botoşani a fost bătut de mama sa şi concubinul acesteia
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010
- Daniela Buruiană: România se aşează pe un butoi de pulbere
- Băsescu şi Văcăroiu au discutat joi despre legea Curţii de Conturi
- Şapte pieţe volante se deschid sâmbătă în Bucureşti
- Mutu: Avem nevoie ca de aer de cele trei puncte în meciul cu Franţa
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 11.10 | 12.10 |
| Timişoara | 22 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 18 °C |
| Bacău | 16 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 19 °C | 20 °C |
| Constanţa | 18 °C | 22 °C |
| Europa | 11.10 | |
| Atena | 22 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 13 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










