Armata română ar putea avea în curând cel mai modern avion militar de dimensiuni medii. Aparatul a fost prezentat, autorităţilor române, care l-au şi testat.

Avionul este un model CJ 27 J-SPARTAN, de fabricaţie italiană. Faţă de competitorii săi, aparatul se remarcă prin viteză şi dimensiuni, şi poate fi folosit pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor.

Reprezentanţii Ministerului Apărări spun că România are nevoie de astfel de avioane pentru a satisface angajamentele faţă de NATO.

În cazul în care se va decide să cumpere astfel de avioane militare, statul român va trebui să plătească câteva sute de milioane de dolari pentru fiecare aparat de zbor.