Un fascicul radar transmis de la bordul unui avion NASA care zboară la peste 11.000 de metri altitudine a traversat 3 kilometri de gheaţă, în adâncime, până la stratul de roci, apoi a ajuns înapoi la avion. Ecourile radar au fost convertite într-un profil umbros al straturilor de gheaţă şi al celor de rocă.
Acest experiment face parte din al doilea sezon al operaţiunii IceBridge, o misiune NASA de şase ani care măsoară schimbările din apele şi gheţurile Antarcticii. Misiunea este condusă de Michael Studinger de la Goddard Earth Sciences and Technology Center de la Universitatea Maryland.
Zborurile IceBridge de anul acesta au început pe 26 octombrie. Avionul este echipat cu un radar care străpunge gheaţa, altimetri laser şi alte cinci instrumente. Când vremea permite, avionul şi cei 24 de oameni zboară câte 11-12 ore deasupra Antarcticii.
Prin zboruri repetate pe aceleaşi traiectorii, oamenii de ştiinţă speră să adune informaţii despre schimbările gheţurilor în înălţime şi grosime din ultimii 7 ani.
"Este foarte important, pentru că trebuie să ştim cum răspund calotele glaciari şi gheţarii schimbărilor climatice", a spus Studinger.
Datele oferite de sateliţi arată schimbări dramatice ale înălţimii gheţaruli Crane din Antarctica. Gheţarul a scăzut cu 38cm pe zi, între 2002 şi 2009.
Avioanele NASA măsoară gheaţa de la Polul Sud cu ajutorul radarelor
PUBLICAT
Marţi, 16 Noiembrie 2010 09:23
ACTUALIZAT
Marţi, 16 Noiembrie 2010 09:45
SURSA
REALITATEA.NET
Oamenii de ştiinţă au realizat primele măsurători ale gheţurilor de la Polul Sud printr-un radar care străpunge gheţurile.
Citeşte totul despre:
Antarctica, avion, gheaţă, gheţari, măsurătoare, NASA, Polul Sud, radar, schimbări climatice








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M