Două avioane tip Boeing 737 au aterizat, marţi, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, după ce au fost redirecţionate pentru că nu au reuşit să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Băneasa din cauza ceţii.
Purtătorul de cuvânt al Secţiei Poliţiei Transporturi Constanţa, Cerasela Miron, a declarat că cele două aeronave, cu 59 şi respectiv 104 de pasageri la bord, veneau din direcţia Malaga şi Madrid, şi din cauza ceţii nu au putut ateriza pe Aeroportul Internaţional Băneasa.
Aparatele au fost redirecţionate către Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, unde au aterizat în jurul orei 05.00. Peste aproape două ore aeronavele au decolat spre Bucureşti. Avioanele de tip Boeing 737 aparţin Companiei Blue Air.
Lucrătorii Biroului de Poliţiei Transporturi Aeriene Mihail Kogălniceanu au asigurat măsurile specifice care se impun în astfel de situaţii, nefiind înregistrate probleme deosebite.
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
Avioane redirecţionate de pe Aeroportul Băneasa pe Kogălniceanu din cauza ceţii
Marti, 13 Februarie 2007 11:28
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Sute de zboruri anulate la Londra din cauza ceţii
Joi, 21 Decembrie 2006 17:16 - Pasagerii din avioane vor fi urmăriţi de microcamere
Duminica, 11 Februarie 2007 13:44 - Ceaţa a paralizat traficul maritim
Marti, 13 Februarie 2007 17:16 - Bucureştiul va avea un singur aeroport
Luni, 23 Aprilie 2007 08:10
Comentariile cititorilor
1. Eurocopter
Marti, 13 Februarie 2007 12:39
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut cu 20% în 2008
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 19:36Turismul românesc a avut un an profitabil. Faţă de 2007, numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut. La fel şi al românilor care şi-au petrecut vacanţa în străintate.
Miting de solidaritate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, vineri, în Bucureşti
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 17:05Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) va organiza, vineri, în Capitală, un miting de pace în semn de solidaridate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, la care vor participa 100 de membri ai comisariatului, membri ai...
Două persoane au fost rănite după ce o ambulanţă s-a răsturnat în Mehedinţi din cauza poleiului
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 13:46Doi salariaţi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi au ajuns, astăzi, la Spitalul Judeţean Mehedinţi, după ce s-au răsturnat cu ambulanţa în care se aflau.
Taxele şi impozitele locale pot fi plătite la casierii sau electronic
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 13:21Bucureştenii îşi pot achita, din această săptămână, taxele şi impozitele locale pe 2009 la casieriile direcţiilor de specialitate ale administraţiei locale, la bănci, la oficiile poştale sau prin plată electronică, au...
Fluxul pasagerilor pe aeroportul Băneasa a crescut în decembrie cu 30-40% spre destinaţiile exotice
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 11:50Fluxul pasagerilor pe aeroportul Băneasa a crescut în decembrie cu 30-40% faţă de o lună normală, destinaţiile exotice fiind preferate de români, a declarat directorul general al aeroportului, Ştefan Mladin.
Cele mai CITITE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (3175)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat astăzi despre criza economică (2407)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1605)
- Romavia riscă să rămână fără piloţi din cauza unei ordonanţe de urgenţă (1407)
- Zeci de oameni au continuat petrecerea de Revelion la Curmătura (1363)
Cele mai VOTATE din Social
- În mai multe oraşe ale ţării s-a redus debitul de gaz natural (3,24/5)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (2/5)
- Românii au petrecut de Revelion la temperaturi de sub zero grade. VEZI VIDEO (2/5)
- Creştinii ortodocşi au prăznuit marţi Botezul Domnului (1,96/5)
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (1,84/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (36)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat astăzi despre criza economică (11)
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc Craciunul în rit vechi (1)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 15:53Rusia a încetat complet tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat Naftogaz. Unele ţări sunt în situaţii disperate, pentru că nu pot asigura încălzirea locuitorilor nici măcar o săptămână....
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
- Adriean Videanu: Am declarat situaţie de urgenţă
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz până joi
- Soarta Europei, jucată într-o scenetă cu premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller - VEZI VIDEO CU SCENETA
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea
- Actele necesare pentru obţinerea noii indemnizaţii pentru creşterea copilului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 2 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.01 | 09.01 |
| Timişoara | -1 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | 1 °C | -8 °C |
| Braşov | -4 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -3 °C | -2 °C |
| Constanţa | 3 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,362 USD
| 1 EUR | 4,072 RON |
| 1 USD | 2,9897 RON |
| 1 GBP | 4,4595 RON |
| 1 CHF | 2,7111 RON |
| 100 HUF | 1,531 RON |
| 100 JPY | 3,2064 RON |
| 1 BGN | 2,082 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












