Militari au sărbătorit Ziua Forţelor Aeriene Române printr-un spectacol aviatic vineri, în Capitală. Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene au celebrat evenimentul prin ceremoniale militare şi zboruri demonstrative.

La Monumentul Eroilor Aerului din Capitală o formaţie alcătuită din nouă elicoptere IAR 330 SOCAT a survolat Bulevardul Aviatorilor. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii Ministerului Apărării şi veteranii de război care au depus coroane la Monumentul Eroilor Aerului.

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu a declarat că are in vedere mărirea salariilor ofiţerilor cu grade mici.

Pe toată durata ceremonialului, poliţiştii au închis circulaţia rutieră din zona Bulevardului Aviatorilor.