Virusul gripei aviare a ucis până acum în întreaga lume peste 100 de oameni. Milioane de păsări au fost sacrificate. Asia, Europa, Africa, America de Nord şi de Sud, toate s-au confruntat şi încă se confruntă cu ravagiile pe care le face H5N1.
Experţii se tem că virusul înalt patogen ar putea suferi mutaţii şi s-ar putea transmite de la om la om. Până acum, nu au existat astfel de cazuri, dar oamenii de ştiinţă spun că este doar o chestiune de timp.
O pandemie, ca epidemiile mondiale din 1918-1919, 1957 sau 1968, ar putea reprezenta un real pericol în cazul în care virusul H5N1 al gripei aviare se va transmite de la om la om. În Turcia, cel puţin în cazul unei persoane decedate, H5N1 a suferit mutaţii.
Virusul astfel rezultat este periculos pentru om şi a fost depistat apoi şi la Hong Kong în 2003 şi în Vietnam în 2005. Nu a fost vorba de o mutaţie care ar putea provoca transmiterea gripei aviare de la om la om, dar arată cât de imprevizibil este virusul.
H5N1 poate evolua, însă, şi independent, devenind capabil să infecteze omul şi nu numai. Experţii spun că porcul poate fi animalul al cărui organism să permită mutaţii ale virusului şi adaptarea acestuia la mamifere.
Au fost însă numeroase cazuri în care mai multe animale au murit din cauza H5N1, dar nu pentru că virusul s-ar fi dezvoltat în sistemul lor, ci pentru că au mâncat produse avicole infestate.
În 2004, în Thailanda un leopard şi 23 de tigri de la aceeaşi grădină zoologică au murit din cauza infectării cu virusul letal. Anul acesta, în Europa, din cauza gripei aviare a murit o pisică pe insula Rugen. În Turcia, zeci de câini au murit după ce au mâncat păsările aruncate de localnicii din zonele cu focare.
Aboneaza-te la newsletter:
AVIARA, PERICOL GLOBAL
Joi, 18 Mai 2006 11:34
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- GRIPA AVIARĂ ÎN ROMÂNIA
Duminica, 14 Mai 2006 03:26 - COŞMARUL AVIAREI
Joi, 18 Mai 2006 16:21 - HAOS ÎN CRIZA AVIARĂ
Joi, 18 Mai 2006 17:00 - REZULTATE NEGATIVE
Joi, 18 Mai 2006 20:58 - SOLUŢIE DE COMPROMIS
Vineri, 19 Mai 2006 05:27 - CU PĂSĂRI, FĂRĂ PĂSĂRI
Duminica, 21 Mai 2006 23:05 - CRIZA AVIARĂ
Luni, 22 Mai 2006 20:20 - ALERTĂ LA TG.JIU
Miercuri, 24 Mai 2006 04:47 - CREŞTE NUMĂRUL FOCARELOR
Miercuri, 24 Mai 2006 17:52 - 127 DE FOCARE CONFIRMATE
Miercuri, 07 Iunie 2006 11:42
Comentariile cititorilor
1. viorel
Sambata, 20 Mai 2006 21:38
| Raspunde la comentariu


Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani
- Traian Băsescu: România aderă la iniţiativa Turciei de creare a unei forţe de descurajare a terorismului în zona Mării Negre
- Tamaş este jucătorul lui Dinamo pentru un an
- Copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate ar putea ajunge în centre de plasament, potrivit unui proiect al PD-L
- România ar putea deveni groapa de gunoi a Bulgariei
- Tragedie aviatică la Madrid: 153 de morţi şi 19 răniţi - VEZI LISTA PASAGERILOR
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gatu s-a săturat de Tadici şi îl roagă să-şi facă bagajele
Astazi, ora 04:13Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gatu, a declarat dupa înfrângerea din meciul cu Franta (34-36) ca antrenorul Gheorghe Tadici nu va mai ramâne la conducerea reprezentativei feminine. "Nu am cuvinte după...
- "Ciomu inimilor"şi-a dat demisia de la Institutul C.C. Iliescu
- Anca Boagiu negociază cu Nicolae Onţanu
- Sofia vrea să-şi trimită gunoaiele în România. Bucureştiul nu ştie nimic
- Compania Euroasig a intrat în administrare specială
- Ziarul secuilor cheamă la luptă armata pentru dezmembrarea României
- Gabriel Klimowicz: Revine Mona Muscă!
Trimite-ne mesaje

Soare
| mai multe
| Romania | 22.08 | 23.08 |
| Timişoara | 35 °C | 36 °C |
| Arad | 34 °C | 30 °C |
| Bacău | 32 °C | 34 °C |
| Braşov | 31 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 36 °C |
| Constanţa | 32 °C | 35 °C |
| Europa | 22.08 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 24 °C | |
| Helsinki | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 21 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5324 RON |
| 1 USD | 2,3956 RON |
| 1 GBP | 4,4652 RON |
| 1 CHF | 2,1836 RON |
| 100 HUF | 1,5102 RON |
| 100 JPY | 2,2006 RON |
| 1 BGN | 1,8061 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







