Investitorul George Soros a lansat o nouă serie de critici la adresa liderilor europeni şi i-a avertizat pe aceştia că planul lor de salvare a Zonei Euro nu are şanse de reuşită. Declaraţiile sale, notează publicaţia britanică conservatoare Daily Telegraph, vin într-un moment în care şi si alţi investitori încep să îşi exprime dubii cu privire la eficacitatea măsurilor anunţate joi dimineaţă, după Consiliul European de la Bruxelles.
La sfârşitul acestei săptămâni, Goldman Sachs, spre exemplu, a estimat că ţările din Zona Euro se îndreaptă spre recesiune.
Care sunt observaţiile lui Soros, lansate la sfârşitul săptămânii, la un eveniment al reţelei de investiţii Pi Capital? În primul rând, el susţine că planul este prea mic pentru o criză atât de mare. "(Planul) va aduce linişte pentru că pieţele erau pur şi simplu obsedate de lipsa de conducere", a declarat investitorul.
"Din nefericire", a continuat Soros, "aceasta nu va fi ultima criză, deoarece problemele fundamentale nu au fost rezolvate. Este clar în acest moment că datoria pe care Grecia a acumulat-o şi o acumulează în continuare este nesustenabilă şi că ţara este, practic, insolventă".
Soros avertizează totodată că multe bănci ar putea să nu dorească să participe la ştergerea datoriilor Greciei. Ştergerea a 50% din datoriile Greciei de către bănci a fost una dintre deciziile cheie luate de oficialii europeni la summitul de la Bruxelles.
Investitorul spune totodată că ştergerea a 50% din datorii reprezintă de fapt o reducere cu doar 20% a datoriei totale, deoarece "implică doar sectorul privat şi exclude datoria deţinută în acest moment de Banca Centrală Europeană şi de alte autorităţi publice, precum şi pe cea deţinută de băncile elene, deoarece băncile, evident, vor fi insolvente, asemenea fondurilor de pensii".
Critica adresată de Soros autorităţilor europene este usturătoare. "Eşecul în termeni de guvernanţă şi incapacitatea liderilor în relaţia cu pieţele este chiar uimitoare. Trebuie să te impui în faţa pieţelor, aste este ceea ce ei (liderii europeni) nu înţeleg", a mai spus Soros.
Oficialii europeni au anunţat joi dimineaţă, la finalul unui summit extraordinar, măsurile aprobate pentru salvarea Zonei Euro. Acestea presupun capitalizarea băncilor cu o sumă ce depăşeşte 100 de miliarde de euro, reducerea cu 50% a datoriilor Greciei şi sporirea capacităţii EFSF - Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară - până la 1.000 de miliarde de euro, pentru protejarea statelor cu probleme precum Spania şi Italia.
Coordonatorul fondului de salvare a Zonei Euro, Klaus Regling, a anunţat zilele trecute că discută cu oficialii de la Beijing pentru a obţine banii chinezi, atât de necesari pentru protejarea economiilor vulnerabile europene. Sporirea capacităţii EFSF se va baza pe investiţiile străine.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M