Data integrării României ar putea fi amânată dacă extinderea gripei aviare devine incontrolabilă, a declarat ieri europarlamentarul italian Guido Podesta, copreşedinte al Comitetului Parlamentar Mixt UE-România.

Potrivit Rompres, Podesta a spus că acest risc nu trebuie exagerat, însă gestionarea gripei aviare în România este o mare preocupare la nivelul Uniunii Europene pentru că este foarte grav să nu poţi controla astfel de crize.

El a adăugat că modul în care autorităţile române răspund acestei provocări reprezintă o probă a responsabilităţii şi eficienţei cu care este implementat în teritoriu acquis-ul comunitar referitor la controlul sanitar-veterinar.

Oficialul european a subliniat că la Bruxelles este apreciată eficienţa Guvernului României în controlarea focarului de gripă aviară din toamnă, dar apariţia virulentă a noilor focare indică o neglijenţă a autorităţilor locale.

Europarlamentarul italian a mai spus că Guvernul trebuie să acţioneze ferm pentru a asigura liniştea opiniei publice din România.