Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Averile lui Karl Marx şi Darwin sunt acum online

Averile lăsate în urmă de personalităţi precum Charles Darwin şi Karl Marx sunt incluse într-o bază de date britanică, lansată online pe ancestry.co.uk.

Odată cu publicarea „Despre originea speciilor”, pe 24 noiembrie 1859, Charles Darwin a pornit  o avalanşă de critici care a durat timp de 150 de ani / FOTO: Geryes @ deviantart.com
Odată cu publicarea „Despre originea speciilor”, pe 24 noiembrie 1859, Charles Darwin a pornit o avalanşă de critici care a durat timp de 150 de ani / FOTO: Geryes @ deviantart.com

The England and Wales National Probate Calendar, 1861-1941, o colecţie de testamente lansată, miercuri, online, arată că Charles Darwin a lăsat în urmă o mare avere, în timp ce Karl Marx a murit sărac.

Astfel, anticapitalistul Marx a murit în 1883, lăsându-i 250 de lire sterline (aproximativ 23.000 de lire sterline, în prezent) fiicei sale mai mici, Eleanor.

Faimosul explorator al Antarcticii Ernest Shackleton avea şi el o avere mică în momentul în care a decedat, în 1922 - 556 de lire sterline, sumă care în prezent s-ar ridica la 20.000 de lire sterline.

În schimb, Charles Darwin avea o avere de 146.911 lire - care, în prezent, ar valora în jur de 13 milioane de lire sterline - când a murit, în 1882.

În baza de date citată, unde sunt menţionate averile a circa 6 milioane de oameni, se mai arată că valoarea medie a moştenirii unei persoane lăsată prin testament în acea perioadă era de 3.400 de lire sterline, în unele testamente figurând şi mica sumă de 10 lire.

Testamentul lui John Cadbury, care a creat un imperiu al ciocolatei, arată că averea personală a acestuia se ridica la 43.773 de lire sterline când a murit, în 1889, echivalentul din prezent al sumei de 4,2 milioane de lire sterline.

Mai mulţi scriitori celebri au lăsat, de asemenea, în urmă averi substanţiale. Charles Dickens avea o avere sub 80.000 de lire sterline (7,1 milioane de lire sterline, în prezent), când a murit, în 1870, în timp ce creatorul lui Sherlock Holmes, Arthur Conan Doyle, care a murit în 1931, a lăsat o avere de 63.491 de lire sterline, adică 3 milioane de lire în prezent.

O sumă mai mică, dar totuşi notabilă, o reprezintă averea lăsată la deces, în 1898, de Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi "Alice în Ţara Minunilor" - 4.145 de lire, ceea ce în prezent se ridică la 450.000 de lire.

Baza de date poate fi folosită de cei interesaţi de trecutul familiilor lor, pentru a afla mai multe despre statutul social şi proprietăţile rudelor lor, potrivit ancestry.co.uk.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro