Averea celor mai bogate 1.000 de persoane din Marea Britanie a crescut anul trecut cu 30%, la 335,5 mld. lire sterline (circa 385 mld. euro), mai ales pe fondul revenirii pieţelor bursiere, după ce guvernul a injectat sute de miliarde de lire sterline în bănci şi economie.
Cei mai mai bogaţi oameni din Marea Britanie au înregistrat o creştere record a averilor lor pe parcursul anului trecut, cu aproape o treime (30%), deşi o mare parte din Marea Britanie se luptă să depăşească problemele generate de recesiune şi de sistemul bancar care a fost aproape de colaps.
Este cea mai mare creştere anuală a averilor înregistrată în cei 21 de ani de când este publicată această listă. O mare parte din creştere se datorează revenirii pieţelor bursiere şi a valorilor proprietăţilor, după ce guvernul a injectat sute de miliarde de lire sterline în bănci şi în economie pentru a le scoate din criză.
Lista cu cele mai bogate persoane publicată în ediţia de duminică a Times relevă faptul că cei mai bogaţi 1.000 de oameni din Marea Britanie şi-au sporit averile cu 77 miliarde lire sterline anul trecut (circa 88 miliarde euro), ridicând averea totală a acestora la 335,5 miliarde lire sterline (circa 385 miliarde euro) care echivalează cu mai mult de o treime din datoria naţională.
Numărul de miliardari a crescut de la 43 la 53, averile a nouă dintre aceştia sporind cu cel puţin 1 miliard lire sterline pe parcursul ultimelor 12 luni.
"Bogaţii au suportat recesiunea cu brio. Piaţa bursieră a crescut, fondurile speculative profită de pe urma sa. Bogaţii se descurcă foarte bine", a comentat realizatorul listei, Philip Beresford.
"Restul ţării va trebui să se confrunte cu reducerea cheltuielilor publice, care are un efect nesemnificativ asupra bogaţilor, deoarece nu utilizează servicii publice", a adăugat el.
Cu toate că revenirea este spectaculoasă, averile celor mai bogaţi 1.000 de oameni din Marea Britanie nu au reuşit încă să egaleze nivelul atins în 2008, când existau 75 de miliardari în top, cu averi de 412 miliarde lire sterline.
Magnatul oţelului Lakshmi Mittal se menţine şi în acest an în fruntea clasamentului, averea sa dublându-se la 22 miliarde lire sterline, datorită redresării pieţei oţelului.
Boom-ul de pe pieţele materiilor prime a generat creşterea averilor magnaţilor din industria minieră, cu 213% în cazul lui Alisher Usmanov, la 4,7 miliarde lire sterline, în timp ce averea lui Anil Agarwal a sporit cu 583%, la 4,1 miliarde lire sterline.
Mult mai controversată este evoluţia averilor unor bancheri şi finanţatori, după ce sistemul financiar a fost salvat de contribuabili de la faliment.
Managerul unui fond de investiţii, Louis Bacon, se află pe locul 49 cu o avere de 1,1 miliarde lire sterline, de la 650 milioane lire sterline anul trecut. De asemenea, Alan Howard, unul dintre fondatorii celui mai mare fond de investiţii din Europa - Brevan Howard -, ocupă locul 66 cu o avere de 875 miliioane lire sterline, în creştere de la 375 milioane lire sterline.
Numeroşi alţi manageri de fonduri de investiţii şi-au sporit averile cu cel puţin 50%. La apogeul crizei financiare, un manager de fond de investiţii, Richard Chenevix-Trench, ar fi făcut 82 milioane lire sterline într-un an.
Cel puţin 170 de persoane de pe listă şi-au făcut averile în primul rând prin domeniul financiar-bancar, comparativ cu 246 - prin proprietăţi şi 229 care le-au moştenit.
Creşterea averilor are loc în contextul în care Liberal Democraţii au făcut un adevărat subiect de dezbatere din inegalitate şi bonusurile primite de bancherii din City - centrul financiar al Londrei.
Câţiva membri din lista celor mai bogaţi fie părăsesc ţara, fie ameninţă că vor face acest lucru pentru a evita plata noii taxe de 50% pe veniturile mari.
Paul Sykes, din Yorkshire, care a trecut de la dezvoltări imobiliare, cum ar fi centrul comercial Meadowhall de lângă Sheffield, la silvicultură, acumulând o avere de 650 milioane lire, este unul dintre cei care se gândesc să se mute în Noua Zeelandă.
Cu toate acestea, antreprenorii din străinătate încă mai consideră atractivă Marea Britanie.
Printre noii intraţi pe lista celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie se numără Joseph Lau, un magnat imobiliar chinez cu o avere de 3,8 miliarde lire sterline, care a cumparat recent o casa 33 milioane lire sterline la Londra. Lui i se adaugă Helene şi Marianne Odfjell, surori norvegiene cu o avere de 875 milioane lire sterline, care conduc o afacere de familie de transport maritim la Londra, precum şi Serghei Pugacev, cu o avere de 750 milioane lire sterline, fiind cunoscut ca "bancherul Kremlinului" pentru legăturile sale cu premierul rus, Vladimir Putin.
"Ruşii preferă Marea Britanie deoarece nivelul corupţiei este scăzut şi pot beneficia de servicii decente", a declarat Beresford. El a menţionat, de asemenea, că şi elita oamenilor bogaţi din India găsesc atractivă Marea Britanie. "Ei trăiesc într-o societate de anglofili, din zonele bogate din Dehli şi Mumbai, care, cu excepţia căldurii şi a curry-ului, este la fel ca în Londra".
"Aici sunt vorbitori de limba engleză, există un sistem juridic bun, iar copiii lor pot merge la şcoli bune", a adăugat realizatorul clasamentului celor mai bogaţi 1.000 de oameni din Marea Britanie.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M