"Am mai condus o Dacia break, 2.000 şi ceva de kilometri, din Iordania pînă-n Bucureşti, cînd se retrăgea Ambasada română în ’90 din Kuweit. În Amman aveau lipsă un şofer. Ambasadorul mi-a spus să vin cu ei. Aveau un mic convoi de maşini Dacia. Am fost de acord. Nu condusesem pînă atunci decît de vreo patru-cinci ori prin circulaţia sătească din România. Am slăbit cinci kilograme. Am mai condus un Cielo. În Israel, am condus un Nissan Terrano în deşert. Eu mă simt foarte bine cu Dacia. Mă deranjează geamurile electrice. Asta mă stresează. Am uneori pulsiuni de claustrofobie care alternează cu unele de agorafobie. Îmi dau o stare de linişte scripeţii de la Dacia cu care dau geamul sus sau jos", spune CTP în Kamikaze.
„Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să am mai mult decît îmi trebuie. Aş putea să îmi cumpăr o maşină de 25.000 acum, pot să mi-o iau. M-am întîlnit recent cu Alexandru Mironov. Am fost la o aniversare împreună. Cînd să plecăm de acolo, Mironov mă roagă să-l duc şi pe el. Îi zic: «Dom’le, dar o să fie greu. E o Dacia». «Lasă, dom’le, ce, eu sînt Patriciu?! ştiu ce e aia Dacia.» Ne ducem la maşină. Geamurile îngheţate faţă-spate, nu se vedea nimic. Scot ghearele de diavol şi îi zic: «Domnu’ Mironov, hai să trecem la treabă». Mironov zice: «Dar nu porniţi dezaburirea, firul ăla electric?». «Dom’le, nu merge! Dăm la şpaclu, faţă-spate… Pînă cînd începe să se vază ceva şi ne băgăm în maşină.» Mironov: «Dar nu daţi drumul la căldură? Ca să vină pe parbriz». Zic: «Nu merge, a mers pînă acum două săptămîni, acum nu ştiu ce are». Zice Mironov: «Dar frînele vă merg?» «Astea sînt bune. Motorul e bun, electricele au început să mă lase.» Închipuiţi-vă: am mers noaptea, la marginea Bucureştiului, şi eu şi domnul Mironov, frecînd cu mîna geamul din faţă, să nu se aburească, mai ales că mai şi îngheţa. Pînă la urmă m-a întrebat dacă sînt masochist.“, a mai povestit CTP pentru Kamikaze.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M